Nume
Parola
Vizualizări: 4376
Socialiştii: Unioniştii trebuie interzişi iar acţiunile lor puse sub condamnare
18 Septembrie 2014 — Peste o sută de protestatari, activişti şi simpatizanţi ai PSRM, au organizat o acţiune de protest împotriva declaraţiilor unioniste ale prim-ministrului României, Victor Ponta, care a spus recent că angajamentul său şi apelul adresat românilor este de a face împreună, pentru a doua oară, marea unire a României. Protestul s-a desfăşurat în faţa sediului Guvernului din RM şi a Ambasadei României în Moldova.
„ Noi condamnăm în cel mai categoric mod declaraţiile făcute de domnul Ponta şi mai ales faptul că pentru autorităţile de la Bucureşti devine o prioritate naţională unirea Republicii Moldova cu România. Însă cel mai deranjant pentru noi este că nici un demnitar nu a reacţionat promt la această declaraţie. Înseamnă că autorităţile de la Bucureşti pot să facă tot felul de declaraţii privind suveranitatea şi independenţa statului nostru. Cum putem să tolerăm faptul că cineva declară că statul Republica Moldova va dispărea peste 4 ani? D-le Leancă dacă dvs. nu sînteţi în stare să faceţi o declaraţie pentru a apăra statul nostru atunci trebuie să vă daţi demisia ruşinoasă. Unioniştii trebuie interzişi iar acţiunile lor puse sub condamnare”, a declarat în discursul său secretarul executiv al PSRM, Vlad Batrîncea.
„ Premierul Leancă cu întregul Guvern sînt nişte unionişti care nu doresc să apere integritatea şi suveranitatea acestui stat. Domnule Leancă vă aducem aminte că aţi depus jurămîntul de credinţă faţă de Republica Moldova de aceea trebuie să respectaţi acest jurămînt. Nu trebuie să schimbăm suveranitatea statului pe o conductă de gaz nefuncţională. Patria noastră este RM, vorbim limba moldovenească şi ne numim – moldoveni!” a declarat juristul Vasile Bolea.
În timpul protestului participanţii au scandat ”Moldova, Moldoveni, Moldovenesc!”, „Moldova – stat independent!”, „Unioniştii peste Prut!”, „Unirea nu va trece!”.