Nume
Parola
Vizualizări: 3929
Socialiştii cer convocarea în regim de urgenţă a şedinţei plebare a Parlamentului
10 Septembrie 2014 — Peste o sută de activişti şi susţinători ai Partidului Socialiştilor din Republica Moldova au organizat o acţiune de protest în faţa Ministerului Agriculturii în cadrul căreia şi-au exprimat indignarea faţă de cei circa 60 de deputaţi care încă se află în vacanţă în timp ce ţara se confruntă cu probleme ce necesită soluţionare urgentă.

Ion Ceban, deputat socialist în Parlamentul RM a blamat atitudinea iresponsabilă a deputaţilor faţă de situaţia de criză în care se află ţara. „A fost anunţată şedinţă plenară a Parlamentului pentru data de 8 septembrie, dar ea n-a fost, nu va fi săptămîna curentă şi nu se ştie dacă va fi săptămîna viitoare, deaorece majoritatea deputaţilor încă n-au revenit din concedii. „Ţara arde, dar majoritatea deputaţilor se scarpină după ureghe”, a menţionat Ceban.

Totodată deputatul a criticat activitatea miniştrilor angajaţi politic, care în loc să se ocupe de economie se plimbă pe banii publici cu autobuzele prin ţară pentru a le demonstra cetăţenilor dragostea şi a se lăuda cu „succesele” obţinute pe perioada mandatului. Alţi miniştri adună forţat în Piaţa Marii Adunări Naţionale copiii, pedagogii, medicii, poliţişti pentru a-şi face interesele electorale. „Şi toate aceste lucruri se întîmplă atunci cînd în Buget s-a creat o gaură de circa 8,5 mld. lei, anunţată de mai mulţi experţi, cînd în agricultură sînt înregistrate pierderi de sute milioane de lei, pe sub masă sînt semnate acorduri de colaborare cu NATO, iar acordul de Asociere cu UE conduce ţara spre o catastrofă. Cerem convocarea de urgenţă a şedinţei plenare a Parlamentului!”, a concluzionat Ceban.

Socialiştii au propus următoarele chestiuni pe ordinea de zi a şedinţei:
- Demisia Guvernului Leancă,
- Denunţarea Acordului de Asociere cu UE,
- Renunţarea la orice colaborări cu NATO,
- Întreprinderea măsurilor urgente de susţinere a sectorului agricol.

Protestatarii au scandat: „Funcţionari, destul să trtîndăviţi!”, „Deputaţii - la muncă!”, „Cerem de urgenţă şedinţa Parlamentului!”, „Ruşine!” etc.