Nume
Parola
Vizualizări: 3916
Peste 300 de întreprinzători autohtoni au însușit practicile europene de promovare a mărfurilor
Chisinau, 23 August 2014 — În perioada 4 - 23 august 2014, prin intermediul unui program de instruire desfășurat de Camera de Comerț și Industrie împreună cu Asociația Businessului European, peste 300 de întreprinzători au fost familiarizați cu practicile europene de promovare a mărfurilor. Businessmenii au aflat care sunt cerințele pentru accesul pe piața comunitară, cum să elaboreze corect și unde să își promoveze ofertele comerciale.
Președintele CCI, Valeriu Lazăr a menționat că, asemenea instruiri au fost organizate în diferite regiuni ale țării, inclusiv în stânga Nistrului. Totodată, sursa citată a accentuat necesitatea ca agenții economici să fie mai activi, să se informeze și să implementeze cât mai curând practicile europene. ”Deși inițial se preconiza ca Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Cuprinzător (DCFTA) să intre în vigoare din ianuarie 2015, odată cu schimbarea circumstanțelor pe piața rusă acest termen a fost modificat. Începând cu data de 1 septembrie curent relațiile comerciale între RM și UE se vor efectua în cadrul DCFTA.
Comerțul cu UE presupune reguli și cerințe stricte, însă dacă vom învăța să pătrundem pe această piață, vom fi competitivi pe oricare altă piață internațională”, a spus Valeriu Lazăr.
Trainerul belgian Luc Van Looveren, expert operațional al relațiilor cu UE, a afirmat că instruirile au avut un caracter practic. ”În timpul seminarelor am pus accentul pe legislația UE, accesul pe piața comunitară, reglementările tehnice pentru mărfurile de origine vegetală/animală. Întreprinzătorii au aflat unde și cum să caute piețe de desfacere, cum să analizeze datele statistice referitor la comerț pentru a identifica cererea și oferta pentru fiecare stat UE în parte, cum să elaboreze corect ofertele comerciale etc.
Desigur, agenții economici au nevoie de susținerea Guvernului, asociațiilor de business, dar trebuie și ei să depună eforturi pentru a-și găsi parteneri de afaceri”, a conchis expertul.
Antonina Balan, participantă la traininguri, a spus că reprezintă două întreprinderi specializate în producerea strugurilor de masă, prunelor proaspete și fructelor uscate. ”La momentul actual exportăm pe piața României, însă ne este foarte dificil, deoarece trebuie să concurăm cu producătorii de acolo. Dorim să identificăm parteneri de afaceri și în alte state ale UE, de aceea asemenea instruiri sunt binevenite”, crede interlocutoarea.
Programul de instruiri va continua și pe parcursul lunilor septembrie – noiembrie, fiind realizat cu asistența Corporaţiei Financiare Internaţionale și Guvernului Suediei, în cadrul Proiectului ”Acordul de Liber Schimb Aprofundat și Comprehensiv Republica Moldova - Uniunea Europeană. Informarea și consolidarea capacităților agenților economici”.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook