Nume
Parola
Vizualizări: 4833
Novateca și Ministerul Sănătății au semnat un memorandum de colaborare în domeniul facilitării accesului personalului din sectorul sănătăţii la TIC
Chisinau, 4 Aprilie 2014 — Cu scopul de a sprijini dezvoltarea comunităților din Republica Moldova prin facilitarea accesului medicilor de familie și a angajaților medicali la tehnologiile informației și comunicațiilor (TIC) cu ajutorul rețelei de biblioteci publice existente, Novateca și Ministerul Sănătății au semnat marți, 25 martie 2014, un memorandum de colaborare.

Acordul a fost semnat de către Ministrul Sănătății, Andrei Usatîi şi Directorul IREX/Programul Novateca, Evan Tracz și prevedere instruirea personalului din sectorul sănătăţii în ceea ce priveşte abilităţile de utilizare a TIC în contextul implementării Sistemului Informaţional de Asistenţă Medicală Primară, componentă-cheie a Strategiei Naţionale de e-Sănătate.

Acordul de colaborare stabilește facilitarea participării medicilor de familie şi a altor categorii de personal medical, la cursuri de formare TIC, traininguri/seminare, consultări TIC în cadrul bibliotecilor publice, precum şi oferirea accesul la informația on-line, resurse informaţionale publice medicale.

De asemenea, acordul prevede asigurarea accesului formatorilor Ministerului Sănătăţii, la calculatoarele și echipamentul bibliotecilor Novateca, în vederea desfăşurării sesiunilor de training specializate pentru medicii din mun. Chișinău, Bălţi, raioanele şi localitățile rurale din RM.

În cadrul întrevederii, ministrul Sănătăţii a salutat inițierea acestui parteneriat, odată cu lansarea strategiei Naționale de e-Sănatate și a precizat ca bibliotecile publice vor contribui substanțial la pregătirea şi perfecţionarea cadrelor în domeniul medical, fapt care va facilita implementarea strategiei.

Evan Tracz a reiterat că Novateca este deschisă şi altor parteneriate sau proiecte care au obiectivul de oferi oportunități de dezvoltare profesională personalului medical şi de a facilita accesul cetăţenilor Republicii Moldova la informaţii despre sănătate.

Părțile au convenit să sprijine inițiativele de dezvoltare profesională pentru personalul din sectorul sănătăţii şi bibliotecilor publice din Republica Moldova şi să faciliteze iniţiative în administrarea altor programe internaţionale legate de servicii de informare, accesul la resursele online de sănătate publică, dezvoltarea noilor capacităţi în domeniul informaticii medicale, domeniului eSănătate, Telemedicină şi dezvoltarea bibliotecilor publice.

***
Novateca este un program cu o durată de cinci ani care are scopul de a facilita transformarea bibliotecilor din Republica Moldova în instituții comunitare vibrante. Cu îndrumarea bibliotecarilor instruiți și cu susținerea partenerilor comunitari, cetățenii se vor bucura de acces gratuit la tehnologii moderne precum și de servicii inovatoare de bibliotecă proprii nevoilor moderne de informare. Programul are o valoare totală de 12 milioane de dolari și finanțat de Fundația Bill și Melinda Gates.

Strategia Naţională de e-Sănătate include dezvoltarea unei serii de servicii de e-Sănătate printre care și punerea în funcțiune a Sistemului Informaţional Automatizat de Asistenţă Medicală Primară. Serviciile de e-Sănătate au sarcina de a spori calitatea prestării serviciilor medicale, reducerea timpului de aşteptare pentru pacienţi şi economisirea unor resurse importante de bani prin excluderea suportului de hîrtie ca mijloc de înregistrări.