Nume
Parola
Vizualizări: 3522
„Reporterii europeni” au discutat despre preşedinţia cehă a UE
Chisinau, 25 Decembrie 2008 — Membrii Reţelei de jurnalişti „Reporter European”, creată de Asociaţia Presei Independente (API), s-au întâlnit cu E.S. Domnul Petr Kypr, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Cehia la Chişinău. Excelenţa Sa le-au vorbit jurnaliştilor despre priorităţile preşedinţiei cehe a UE care va începe la 1 ianuarie 2009, despre relaţiile dintre Cehia şi R. Moldova etc. Ambasadorul Petr Kypr a declarat că mottoul preşedinţiei cehe a UE este “Europa fără bariere”, accentul fiind pus pe trei domenii prioritare – economie, energie şi relaţii externe. Cehia îşi propune să asigure securitatea energetică a UE prin diversificarea surselor, să consolideze competitivitatea Europei pe piaţa internaţională şi dezvoltarea „Parteneriatului Estic” din care face parte şi R. Moldova şi să susţină în continuare integrarea ţărilor din Balcanii de Vest în UE. În alt context, Excelenţa Sa a declarat că nu crede că noul acord juridic al UE cu R. Moldova va fi negociat până la alegerile parlamentare din primăvara anului 2009. „Acest document va stabili cadrul viitoarelor relaţii ale R. Moldova cu UE, de aceea nu trebuie să ne grăbim. Totodată, dacă în campania electorală vor fi comise greşeli grave, atunci Uniunea Europeană ar putea contramanda semnarea acordului”, a mai spus ambasadorul Petr Kypr. Anterior, la 12 decembrie a.c., „reporterii europeni” s-au întâlnit cu E.S. Domnul Pierre Andrieu, Ambasador Extraordinar şi Plenipotenţiar al Republicii Franceze la Chişinău, şi E.S. Cesare de Montis, şeful Delegaţiei Comisiei Europene la Chişinău pentru a discuta despre realizările şi provocările preşedinţiei franceze a UE. Atunci E.S. Cesare de Montis a declarat că proiectul de mandat pe care Comisia l-a prezentat Consiliului Europei este ambiţios şi ia în consideraţie dorinţa R. Moldova de a se apropia cât mai mult de UE. „Dacă în perioada electorală vom primi mesaje de la R. Moldova care nu reflectă aspiraţiile ei europene, vom avea dificultăţi. Cum credeţi că vom putea convinge statele membre UE să facă anumite concesii pentru R. Moldova dacă limbajul R. Moldova nu corespunde comportamentului ei?”, a mai spus înaltul oficial european. Reţeaua de jurnalişti „Reporter European” a fost creată de Asociaţia Presei Independente (API) cu suportul Fundaţiei Soros-Moldova. Din Reţea fac parte 12 jurnalişti din mass-media naţionale şi locale.