Nume
Parola
Vizualizări: 10197
Socialiştii sînt indignaţi de „Jocurile speculative” care au loc pe piaţa valutară şi sunt indignaţi de poziţia pasivă a autorităţilor în acest sens 28 ianuarie 2014
28 Ianuarie 2014 — Partidul Socialiştilor din Republica Moldova îşi exprimă îngrijorarea şi dezacordul cu acţiunile dubioase ce au loc pe piaţa valutară din Moldova.
În opinia socialiştilor, autorităţile au o poziţie pasivă faţă de majorarea excesivă a cursului valutar, ce are loc în ultima perioadă de timp. Deprecierea monedei naţionale se răsfrînge negativ asupra populaţiei şi va duce la majorarea inevitabila a preţurilor la majoritatea produselor de prima necesitate. Deja, au crescut preţurile la produsele lactate, medicamente, carburanţi etc.
În situaţia dată PSRM se adresează conducerii Băncii Naţionale să intervină de urgenţă în stabilizarea situaţiei pe piaţa valutară, să oprească aceste manipulări făcute în interese personale sau de grup în detrimentul intereselor populaţiei. Guvernul trebuie să vina cu un set de măsuri pentru susţinerea păturilor vulnerabile ale populaţiei, pensionarii, invalizii, veteranii, mamele cu mulţi copii care sunt afectate cel mai mult de creşterea preţurilor.
De asemenea, PSRM a solicitat audierea în regim de urgenţă la următoarea şedinţă a comisiei de profil a factorilor de decizie în vederea elucidării tuturor circumstanţelor care au condus la situaţia respectivă.
Amintim că în toamna anului 2013 socialiştii au organizat mai multe acţiuni de protest în cadrul cărora au protestat împotriva majorării cursului valutar, precum şi au atenţionat opinia publică asupra consecinţelor care pot surveni în urma acestor majorări.