Nume
Parola
Vizualizări: 2731
Dumitru Diacov, preşedintele PDM, a avut o întrevedere cu Kristian Vigenin, vice-preşedintele Grupului Socialist în Parlamentul European
19 Decembrie 2008 — Azi, 19 decembrie 2008, Dumitru Diacov, preşedintele Partidului Democrat a avut o întrevedere cu Kristian Vigenin, vice-preşedintele Grupului Socialist din Parlamentul European, Keith Azzopardi şi Robert Van De Water, consultanți politici. În cadrul discuţiei, Dumitru Diacov a informat oaspeţii despre situaţia politică din Republica Moldova în prejma alegerilor parlamentare din 2009, referindu-se, în mod special, la obstacolele create de partidul de guvernământ pentru desfăşurarea unor alegeri libere şi corecte. Dumitru Diacov a menţionat ca libertatea mass media şi accesul partidelor de opoziţie la mass-media publică rămâne a fi o problemă gravă. În ciuda numeroaselor semnale, inclusiv din partea statelor europene, partidul de guvernământ a ridicat pragul electoral, a interzis crearea blocurilor electorale şi continuă practica de intimidare a partidelor de opoziţie, de limitare a accesului la televiziunea publică, fapte care constituie un veritabil pericol pentru firava democraţie din Republica Moldova. De asemenea Dumitru Diacov a menţionat şi recenta iniţiativă a PDM de a forma împreună cu celelalte partide democratice de opoziţie o Consiliu de Monitorizare a alegerilor din 2009. La rândul său, Kristian Vigenin a relatat că situaţia din Republica Moldova va fi foarte minuţios monitorizată, iar poziţia Grupului Socialist, care este cel mai puternic grup în Parlamentul European, va fi una dură şi critică. Oaspeţii au urat succese Partidului Democrat , partid cu care socialiştii europeni cooperează deja de mulţi ani, şi au exprimat speranţa că in viitorul parlament Partidul Democrat va avea o prezenţa mai numeroasă şi că PDM va participa la viitoarea guvernare de coaliţie pentru asigurarea unei stabilităţi politice şi sociale în ţară.