Nume
Parola
Vizualizări: 3641
Comunicat de presă. PLDM a instalat două corturi pentru colectarea semnăturilor
Chişinău, 17 Decembrie 2008 — Partidul Liberal Democrat din Moldova a instalat astăzi, 17 decembrie, două corturi pentru colectarea semnăturilor în sprijinul drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi în susţinerea postului de televiziune PRO TV Chişinău, căruia i-a fost refuzată prelungirea de drept a licenţei. Corturile sunt amplasate la intrarea în Grădina Publică „Ştefan cel Mare şi Sfînt” şi pe bulevardul Ştefan cel Mare, colţ cu strada Puşkin, la intrarea în Scuarul Catedralei. Campania de colectare a semnăturilor se desfăşoară în toate localităţile Republicii Moldova. Ulterior, semnăturile vor fi depuse la Preşedinţie, Guvern şi Parlament şi vor constitui dovada susţinerii din partea cetăţenilor a libertăţii de expresie şi a dreptului la informare veridică şi obiectivă, dovada solidarizării cu postul de televiziune PRO TV Chişinău. La 21 decembrie, începînd cu ora 11.00, PLDM va desfăşura în Piaţa Marii Adunări Naţionale o acţiune publică la nivel naţional în sprijinul libertăţii presei, a pluralismului de opinii şi a valorilor democratice. Serviciul de presă al Partidului Liberal Democrat din Moldova