Vizualizări: 4527
Să facem diferenţa dintre educaţia prin muncă şi exploatarea prin muncă - Liliana Palihovici
Chișinău, 12 Iunie 2013 — Astăzi în lume este marcată Ziua Mondială împotriva Muncii Copilului. Iar printre cele 10 milioane de copii de pe glob care sunt obligaţi să facă munci grele şi periculoase în gospodăriile casnice sunt sute sau poate chiar mii de copii din Moldova, despre care se vorbeşte şi se ştie mai puţin, pentru că sunt exploataţi dincolo de porţile ogrăzii şi dincolo de uşile închise.
Împărtăşesc viziunea celor care consideră că locul copilului este în şcoală, iar principala muncă a lui este cartea. Din păcate, studiile arată că fiecare al treilea copil din Moldova desfăşoară o activitate economică, de multe ori peste puterile şi vârsta lui, şi aproape întotdeauna în cadrul familiei sau propriei gospodării.
Una dintre soluţiile la problema exploatării copiilor prin muncă este educaţia: educaţia copiilor şi a tinerilor ca să-şi cunoască propriile drepturi la joacă, timp liber etc. şi să ceară respectarea acestora de către adulţi; şi, totodată, educaţia părinţilor şi familiilor privind diferenţa dintre muncile care contribuie la dezvoltarea copilului, numără educaţia prin muncă, pe de o parte, şi cele mai grave forme ale muncii copilului, munci care sunt grele, periculoase şi dăunătoare pentru copil, pe de altă parte.
În acest sens avem o legislaţie bună care interzice angajarea copiilor în vârstă de până la 15 ani şi un Nomenclator de industrii, profesii şi lucrări cu condiţii grele şi nocive, proscrise persoanelor mai tinere de 18 ani. Realităţile însă ne îngrijorează: sunt atâţia copii în Moldova pe umerii cărora se ţin gospodăriile, pentru că părinţii lor sunt la muncă peste hotare. Aproape fiecare al doilea copil este implicat în munci periculoase, iar fiecare al patrulea este prea mici pentru a munci.
Apreciez eforturile de conştientizare depuse de oameni şi organizaţii – naţionale şi internaţionale – care contribuie la prevenirea şi combaterea celor mai grave forme ale muncii copilului în Moldova, şi îndemn mai ales părinţii şi îngrijitorii să facă diferenţa dintre educaţia prin muncă şi exploatarea prin muncă.
---
MESAJUL VICEPREŞEDINTEI PARLAMENTULUI REPUBLICII MOLDOVA, LILIANA PALIHOVICI, CU OCAZIA ZILEI MONDIALE ÎMPOTRIVA MUNCII COPILULUI, 12 IUNIE 2013
Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova

Autor: Serviciul de presă
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33