Nume
Parola
Vizualizări: 5482
Epopeea bacalaureatului: în căutarea unei soluții imposibile
11 Iunie 2013 — IDIS „Viitorul” în parteneriat cu Friedrich-Ebert-Stiftung vă propune o nouă ediţie a Buletinului Social cu genericul „Epopeea bacalaureatului: în căutarea unei soluții imposibile”. Lucrarea este scrisă de expertul IDIS „Viitorul”, Sergiu Lipcean.

Autorul analizează circumstanțele specifice BAC-ului din acest an, urmărind traseul acțiunilor întreprinse de autoritățile competente în gestionarea BAC-ului. La finalul lucrării, autorul propune soluții și implicațiile acestora pe termen lung asupra ameliorării situației în raport cu managementul BAC-ului.

Expertul consideră că partea tehnică, legată de funcționalitatea echipamentelor video reprezintă în special un punct vulnerabil. Chiar dacă admitem că BAC-ul se va desfășura fără probleme majore din punct de vedere organizațional, aceasta nu garantează eliminarea problemelor sistemice în procesul de evaluare a absolvenților de licee.

„Noua modalitate de susținere a testelor la BAC, anunțată de către Ministerul Educației (ME), prin utilizarea echipamentelor de supraveghere video la nivel național, precum și aplicarea unor alte mijloace tehnice în scopul anihilării copiatului, este contestată, iar ME este dur criticat pentru ineficiența reformelor promovate. În acest context, BAC-ul este calificat, cel puțin de unii, drept un alt eșec înregistrat de ME într-un șir de reforme inoportune pentru sistemul educațional din RM și o dovadă în plus care atestă gestionarea ineficientă a domeniului aflat în competența sa”, subliniază autorul.

Acesta analizează opiniile care sugerează implicarea universităților în acest proces, fie prin organizarea și desfășurarea nemijlocită a BAC-lui, fie prin introducerea unor probe de admitere sub diverse forme, care ar îndeplini aceeași funcție de verificare a cunoștințelor și competențelor candidaților, urmărindu-se crearea unor supape de siguranță și diminuând valoarea notelor de BAC. Reieșind din discursul promovat de universități, această soluție pare justificată din moment ce există pretenții la calitatea pregătirii absolvenților de liceu. Astfel, universităților li s-ar oferi șansa să-și selecteze viitorii studenți. Introducerea examenelor de admitere în universități ar crește costurile pentru adepţii încălcărilor regulilor şi ar diminua miza BAC-ului.

Mai multe recomandări găsiţi în varianta integrală a lucrării:

http://viitorul.org/doc.php?l=ro&idc=299&id=4154&t=/STUDII-IDIS/Social/Epopeea-bacalaureatului-in-cautarea-unei-solutii-imposibile

Buletinul Social reprezintă un produs al IDIS „Viitorul”, care surprinde evoluţia problemelor sociale cele mai persistente, sugerând soluţii de remediere a acestora. Publicaţia este elaborată în parteneriat cu Friedrich-Ebert-Stiftung.

Pentru mai multe detalii contactaţi Coordonatorul relaţii publice al IDIS „Viitorul”, Diana Lungu: 0 22 221844 sau diana.lungu@viitorul.org