Vizualizări: 2349
Manageri în eficiență energetică pentru diferite regiuni ale țării
Balti, 2 Mai 2013 — Pe 30 aprilie, la Bălți, s-a desfășurat seminarul ”Experiența de colaborare cu proiecte germane, vizând formarea continuă a managerilor”, la care au participat agenți economici și autorități publice din municipiul Bălți, raioanele Râșcani, Fălești, Glodeni și Sângerei. Seminarul a fost organizat de Camera de Comerț și Industrie, filiala Bălți, cu scopul de a informa mediul de afaceri și factorii de decizie din teritoriu despre programele și proiectele de instruire în vederea pregătirii managerilor și specialiștilor în eficiență energetică.
Victoria Cotici, director al Centrului de Formare Continuă al CCI, a prezentat Programul de instruire ”EUREM – Manager Energetic European” și Programul de sporire a calificării managerilor ”Moldova - Germania”.
”Conform Legii Republicii Moldova nr. 142 din 02.07.2010, cu privire la eficienţa energetică, în structura de personal a fiecărui consiliu raional trebuie să fie și un manager în eficiență energetică. Deoarece CCI desfășoară Programul ”EUREM”, specialiștii se pot adresa la noi pentru a-și spori calificarea, conform cerințelor europene. Planul de instruire a fost elaborat cu suportul partenerilor germani și adaptat la specificul național, fiind aprobat de Agenţia pentru Eficienţă Energetică și Ministerul Educației al RM”.
Mihai Lupu, şeful serviciului monitorizare a eficienţei energetice şi utilizării surselor de energie regenerabilă al Agenţiei pentru Eficienţă Energetică s-a referit la cadrul normativ ce reglementează acest domeniu și la proiectele destinate agenților economici, inclusiv ce țin de oferirea granturilor pentru implementarea măsurilor de diminuare a costurilor și consumului de energie.
Galina Codița, director al filialei Bălți a CCI, a menționat rolul Centrului de Formare Continuă al CCI în procesul de instruire și sporire a calificării persoanelor juridice și celor fizice. ”Serviciile prestate de această instituție, datorită filialelor CCI, sunt accesibile și pentru agenții economici din diferite regiuni ale țării. Astfel, în toamna anului curent, cursuri de instruire în cadrul Programului ”EUREM” vor fi organizate și la filiala Bălți.”
Doritorii de a participa la cursul EUREM, pot obține informații suplimentare la nr. de tel./fax: 0 2223-52-94; 0 22 23-32-86 sau e-mail: alen@chamber.md, training@chamber.md
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33