Nume
Parola
Vizualizări: 2976
Marea salubrizare a râului Bâc: "Iubeşte-ţi râul!"
Chişinău, Călăraşi, Străşeni, Ialoveni, Anenii Noi, 26 Aprilie 2013 — Mâine, 27 aprilie 2013, Centrul Național de Mediu, în parteneriat cu Consiliul de Bazin Bâc, Agenţia de Dezvoltare Regională Centru, Consiliile Raionale Călăraşi, Străşeni, Ialoveni şi Anenii Noi, Asociaţia Obştească „EcoContact”, compania de producere a apei iodate “aqua unIQa”, autorităţile publice locale şi instituţiile de învăţământ din localităţile amplasate în bazinul râului Bâc organizează campania de salubrizare a bazinului râului Bâc, sub genericul “Iubeşte-şi râul!”. Activitatea este susţinută financiar de fundaţia privată din SUA “United States Central & Eastern Europe Environment Foundation” (UCEF) şi Ambasada Finlandei la Bucureşti.

În cadrul campaniei vor fi mobilizate toate localitățile din bazinul râului Bâc (raioanele Călărași, Strășeni, Ialoveni, Anenii Noi și municipiul Chișinău). Astfel, pentru orașele Călărași, Strășeni, Ialoveni, Anenii Noi și în municipiul Chișinău sunt stabilite anumite segmente pe malul rîului sau afluenții acestuia, care vor fi curățate. În localitățile rurale, se va face curățenie pe teritoriul satului sau comunei și a terenului adiacent râului Bâc precum și afluenților acestuia.

În municipiul Chişinău, va fi salubrizat râul Bâc, pe porţiunea care curge între străzile Varniţa şi Calea Basarabiei, începând cu podul de pe str. Izmail. Doritorii de a participa la salubrizare sunt aşteptaţi între orele 9.30-10.00 în regiunea podului de pe str. Izmail.

La activitate este invitată mass media pentru a mediatiza evenimentul şi a transmite mesajul de protecţie a râului Bâc şi de stopare a fenomenului de poluare excesivă.

În acest context, cei căroră nu le este indiferentă soarta și viitorul râului şi al nostru, sunt invitați să se alăture campaniei şi sloganului – „Iubește-ți râul!” şi sa participe sâmbătă la marea curățenie a râului Bâc.

Pentru detalii vă rugăm să ne contactați la numărul de telefon: 022 836 727; 060589998 Persoană de contact: Ina Coșeru, Președinte, Centrul Național de Mediu