Nume
Parola
Vizualizări: 4012
„Comunităţile au nevoie de lideri dedicaţi şi de sprijin”
Călăraşi, 16 Aprilie 2013 — „Pentru buna funcţionare a unei organizaţii este nevoie de o echipă puternică”, a declarat Vicepreşedinta Parlamentului Republicii Moldova, Vicepreşedinta PLDM, Liliana Palihovici, în cadrul Conferinţei Organizaţiei Teritoriale Călăraşi a Partidului Liberal Democrat din Moldova.

Organizaţia Teritorială Călăraşi a PLDM a ales în conferinţa sa de duminică un nou preşedinte, Sergiu Artene, şi a desemnat Consiliul Politic şi Biroul Politic teritorial. La conferinţă au participat Liliana Palihovici, Vicepreşedinta PLDM; Victor Roşca, Secretar General PLDM; Zosim Bodiu, Coordonatorul raionul Călăraşi din cadrul Secretariatului PLDM, precum şi 130 de delegaţi, invitaşi şi simpatizanţi ai PLDM din raionul Călăraşi.

„La Călăraşi am investit încredere, iar Organizaţia Teritorială PLDM a cunoscut pe parcursul dezvoltării sale timpuri şi mai bune, dar şi mai grele. Aceste realităţi ne-au ajutat să ne cunoaştem şi să înţelegem că avem oameni buni care trebuie susţinuţi şi promovaţi pentru reuşita noastră comună”, a afirmat Liliana Palihovici.

Vicepreşedinta PLDM a menţionat, de asemenea, că „toate comunităţile au nevoie de lideri dedicaţi şi de sprijin pentru a îmbunătăţi calitatea vieţii cetăţeanului”. „Am convingerea că investiţia realizată timp de trei ani în raionul Călăraşi, care constituie peste o sută de milioane de lei, reprezintă rezultatul unei munci conjugate: a Guvernului Republicii Moldova, a administraţiei publice locale şi a cetăţenilor”.

Referindu-se la situaţia politică actuală, Liliana Palihovici a declarat la Călăraşi că PLDM va pleda şi în continuare pentru ca Vlad Filat să fie ales Prim-ministrul Republicii Moldova şi ca va face tot posibilul pentru ca alegerile anticipate să fie evitate. „Cu toate acestea, trebuie să muncim în continuare pentru a ne bucura de rezultate politice frumoase”, a spus Vicepreşedinta PLDM.

Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova