Vizualizări: 4451
30 de reprezentaţi ai administraţiilor raionale învaţă cum să obţină şi să gestioneze corect proiecte de dezvoltare
12 Aprilie 2013 — 30 de reprezentanţi ai administraţiilor raionale din cele trei regiuni de dezvoltare au posibilitatea de a-şi consolida cunoştinţele în domeniul elaborării şi managementului proiectelor în perioada 8 - 12 aprilie 2013. Modulul de instruire este parte a programului de formare „Planificare şi programare la nivel local şi regional". Cursul este oferit de Academia de Administrare Publică (AAP).
Cursul a surprins întreg ciclul unui proiect, de la atragerea finanţării la evaluarea şi comunicarea rezultatelor obţinute. Modulul a inclus exerciţii practice, pentru ca fiecare persoană care va obţine certificatul de participare să poată scrie un concept de proiect care are şansa de a obţine finanţare, dar şi de a atinge un impact pentru comunitate.
„Acest program de formare este mai mult decât util pentru activitatea noastră profesională, punând accent pe chestiuni practice şi făcându-ne să conştientizăm că e nevoie de a consulta cetățenii la formularea ideii de proiect.", relatează şefa Direcţiei Dezvoltare regională de la Consiliul Raional Anenii Noi, Svetlana Basarab.
La curs au participat în mare parte specialiști din direcţiile elaborare şi implementarea proiectelor, atragerea investiţiilor şi economie ale administraţiilor raionale.
La 10 aprilie, cei 30 de participanţi au efectuat o vizită în teren în raionul Cahul, care s-a făcut remarcat prin implementarea cu succes a mai multe proiecte de aprovizionare cu apă, atât din sursele Fondului Naţional pentru Dezvoltare Regională (Crihana Veche, Manta), cât şi a Guvernului României (satul Roşu).
La 17 iulie 2012, consiliul raional Cahul a aprobat componenta actualizate pe apă şi canalizare din Strategia raională de dezvoltare socio-economică. Cu asistenţa GIZ, au fost grupate localităţile pe posibilităţile de conectare la servicii de apă şi canalizare, în funcţie de accesul la bazine hidrografice şi nu neapărat de hotarele administrative. Totodată, GIZ acordă asistenţă tehnică întreprinderii municipale care administrează serviciul pentru localităţile-pilot, Apă Canal Cahul. În decembrie 2012, a demarat procesul de elaborare a studiului de fezabilitate pentru alimentarea cu apă a raionului.
Materialele pentru modulul de instruire „Managementul şi elaborarea programelor / proiectelor" au fost ajustate şi pilotate în 2012 de către profesorii Academiei de Administrare Publică (AAP), în parteneriat cu Ministerul Dezvoltării Regionale şi Construcţiilor (MDRC), Agenţiile de Dezvoltare Regionale (ADR), cu sprijinul Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ).
La 30 mai 2012, MDRC, AAP şi GIZ au semnat un Memorandum de înţelegere care prevede cooperarea pentru dezvoltarea capacităţilor instituţiilor de dezvoltare regională - MDRC, Agenţiile de Dezvoltare Regională şi Consiliile Regionale pentru Dezvoltare - precum şi ale autorităţilor locale de nivelul I şi II. Doar astfel demersul de dezvoltare regională poate fi unul de succes pentru Republica Moldova.
Modulele „Planificarea strategică integrată" (Modulul I) şi „Managementul ciclului de proiect" (Modulul II) vor fi disponibile în calitate de curs gratuit de scurtă durată, pentru reprezentanţii APL-urilor şi instituţiilor de dezvoltare regională. În acest an, GIZ va sprijini desfăşurarea a mai multor runde de instruire:
Programul de formare 3: Modulul I: 22 - 26 aprilie; Modulul II: 20 - 24 mai (pentru APL I)

Autor: GIZ/Modernizarea serviciilor publice locale in RM
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33