Nume
Parola
Vizualizări: 2338
Implementarea principiilor guvernării corporative va spori competitivitatea întreprinderilor și le va face mai atractive pentru investitori
Soroca, 4 Aprilie 2013 — ”Economia Republicii Moldova nu au atras până acum prea mulți investitori străini, inclusiv din cauza faptului că, întreprinderile de aici nu doresc să facă publice informațiile despre activitatea lor. Mă refer în special la informația ce ține de activitatea financiară. Implementarea principiilor guvernării corporative, care presupune transparența decizională, va spori competitivitatea întreprinderilor și le va face mai atractive pentru investitorii externi”, a accentuat expertul Corporației Financiare Internațională (IFC), Merima Zupcevici, pe 3 aprilie 2013, la Soroca, în cadrul unei întruniri cu agenți economici.
Merima Zupcevici a spus că, guvernarea corporativă presupune îndeplinirea anumitor criterii, ce sunt examinate atent și devin puncte de reper pentru finanțatorii externi. ”Unii agenți economici au o părere eronată – consideră că, dacă au implementat standardele ISO, investitorii vor avea încredere în compania respectivă. Nu este așa. Învestitorii sunt dispuși să colaboreze cu companii deschise, care au o activitate transparentă, iar lipsa informației îi sperie.
Principiile guvernării corporative nu sunt reguli formale. Ele presupun raportare permanentă, participarea tuturor actorilor companiei la procesul decizional, tratarea corectă a acționarilor, un management echilibrat”, consideră expertul.
De aceeași părere a fost și Vitalie Nogali, şef al reprezentanţei teritoriale Bălţi a Comisiei Naţionale a Pieței Financiare, care a participat la eveniment. ”Dacă dorim să pătrundem pe piața internațională, calitatea serviciilor, produselor, dar și a procesului de guvernare în cadrul companiei trebuie să fie corespunzătoare. La momentul actual, arbitrar vorbind, în Republica Moldova există trei categorii de companii: societățile cu capital străin – ele deja au implementat multe principii ale guvernării corporative; societățile cu capital de stat – acestea, spre regret, au multe lacune în procesul de guvernare (modalitatea de salarizare, procesul de guvernare defect din partea statului etc); celelalte companii –proprietarii decid dacă doresc sau nu să implementeze guvernarea corporativă”.
Întrunirea de la Soroca a fost organizată de Camera de Comerț și Industrie, în cadrul Proiectului de parteneriat cu Corporația Financiară Internațională.
IFC a fost înființată în 1956 și numără 182 de țări membre. Țara noastră este membru al IFC din 1995.
www.chamber.md sau pagina CCI pe faceboob