Nume
Parola
Vizualizări: 5308
Publicaţia periodică „Monitorul Fiscal FISC.MD” este partenerul media al Primului Congres Naţional al Contabililor din Republica Moldova
28 Martie 2013 — Publicaţia periodică „Monitorul Fiscal FISC.MD” deţine rolul de partener media al Primului Congres Naţional al Contabililor din Republica Moldova, organizatorul căreia este Asociaţia Auditorilor şi Consultanţilor în Management din Republica Moldova, AO „EcoFin-Consult” iar coorganizator - Î.S.”Fiscservinform”.
În scopul consolidării profesiei contabile, precum şi în contextul zilei profesionale a contabililor, la 2 aprilie 2013, în incinta Palatului Republicii va fi organizat Primul Congres Naţional al Contabililor din Republica Moldova, cu genericul „Rolul contabilului în asigurarea „sănătăţii” economiei naţionale”.
În calitate de invitaţi de onoare, la eveniment vor fi prezenţi dl Vlad Filat, prim-ministrul în exerciţiu al Republicii Moldova; dl Veaceslav Ioniţă, preşedinte al Comisiei parlamentare economie, buget şi finanţe; dl Veaceslav Negruţă, ministru în exerciţiu al Ministerului Finanţelor, precum şi alte personalităţi notorii din Republica Moldova.
Partenerii media al congresului sunt: publicaţia periodică „Monitorul Fiscal FISC.MD” – revista ce reflectă poziţia oficială a Serviciului Fiscal de Stat; revista „Contabilitate şi audit” – prima revistă din Republica Moldova specializată în contabilitate; revista ştiinţifico-consultativă în management „Fin-Consultant”, editată de către Asociaţia Auditorilor şi Consultanţilor în Management din Republica Moldova, AO„EcoFin-Consult”.
Primul Congres Naţional al Contabililor din Republica Moldova are drept scop consolidarea profesiei contabile, schimbarea atitudinii autorităţilor, angajatorilor şi în general a societăţii, faţă de această profesie. Reuniunea contabililor la evenimentul nominalizat va oferi şanse reale fiecărui specialist să obţină un schimb de experienţă şi bune practici din domeniu, să facă cunoştinţă cu cele mai recente informaţii tehnice existente la nivel local şi internaţional, care, aplicate în activitatea de zi cu zi, pot contribui la obţinerea succesului companiei/întreprinderii din care fac parte.
Obiectivele stipulate pentru acest eveniment se referă la:
- valorizarea profesiei contabile în societatea moldovenească;
- consolidarea acesteia, implementarea unei culturi şi tradiţii de breaslă;
- sporirea calităţii personalului care practică profesia contabilă;
- schimbarea atitudinii instituţiilor statului faţă de profesia contabilă.
Deciziile luate în cadrul congresului din 2 aprilie 2013, vor fi publicate în numărul 3 (13) al revistei „Monitorul Fiscal FISC.MD”, care urmează să fie tipărit în luna mai a anului curent.
Cu ocazia Zilei naţionale a contabilului (4 aprilie), redacţia publicaţiei periodice „Monitorul Fiscal FISC.MD” adresează sincere felicitări tuturor celor care îmbrăţişează această profesie, urîndu-Vă ca meseria aleasă să vă aducă în permanenţă satisfacţie morală şi intelectuală. Prin cunoştinţele şi judecata profesională, dvs contribuiţi la dezvoltarea succesului şi managementului companiei. Responsabilitatea manifestată este de natură să restabilească încrederea în afaceri, să ajute la adoptarea unor soluţii eficiente, care să stopeze declinul şi să determine relansarea, servind onest şi eficient interesul întreprinderii.
Pentru obţinerea informaţiilor suplimentare cu privire la Primul Congres Naţional al Contabililor din Republica Moldova, ne puteţi contacta la numerele de telefon:
Asociaţia Auditorilor şi Consultanţilor în Management din Republica Moldova, AO „EcoFin Consult”(organizatorul evenimentului) – (022) 541-940;
Î.S.”Fiscservinform” (coorganizatorul evenimentului) - (022) 822-022.