Nume
Parola
Vizualizări: 2809
Eu îmi iubesc râul! ...Tu?
Chișinău, 21 Martie 2013 — Mâine, 22 martie 2013, de Ziua Mondială a Apelor, Centrul Naţional de Mediu, împreună cu elevii de la Liceul Teoretic „Natalia Dadiani”, or. Chişinău şi în parteneriat cu compania privată „AquaUniqa” vor desfăşura campania de salubrizare cu sloganul „Eu îmi iubesc râul!” pe teritoriului adiacent râului Bîc din Parcul „La Izvor”, mun. Chişinău.

Singuratice şi lipsite de protecţie, râurile din Moldova sunt neglijate şi uitate. Ele au nevoie de dragostea şi protecţia noastră! Aruncând deşeurile la coş, plantând arbori pe malul unui râu, participînd la salubrizarea terenurilor adiacente râului, dar şi atenţionînd pe cei care deversează ape de canalizare în râu, vom reuşi să îndrăgim cu toţii să le îndrăgim, dar să şi transmitem acest sentiment celor din anturajul nostru.

În acest context, invităm reprezentanţii mass media să se alăture mesajului nostru – „Eu îmi iubesc râul!” şi să-l transmită publicului larg prin reportaje despre campania de salubrizare, despre starea gravă a râului Bîc şi necesitatea lui acută de a fi îndrăgit şi simţi dragostea noastră.

Pentru detalii, ne puteţi contacta la: 060176393; 022 83 67 27. Persoană de contact: Alla Vacarciuc. Coordonator Comunicare, Centrul Naţional de Mediu