Nume
Parola
Vizualizări: 4083
De sănătatea femeii depinde sănătatea întregii națiuni
Chișinău, 5 Martie 2013 — Săptămâna dedicată femeii „Pentru EA” a fost lansată, luni, la Chișinău, în prezența invitatului de onoare – Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, precum și a altor demnitari, reprezentanți ai partenerilor de dezvoltare, mass-media.

„Îndemn femeile să multiplice mesajele care țin de sănătatea noastră, a familiei, a copiilor și a întregii societăți. Aș vrea să conving deputații din Parlamentul Republicii Moldova să mergem înainte cu reforma în domeniul sănătății și să susținem în continuare programele de screening oncologic pentru femeile din toată țara”, a afirmat Vicepreședinta Parlamentului, Liliana Palihovici, în alocuțiunea sa rostită la lansarea săptămânii dedicate femeii „Pentru EA”, organizată de Compania Națională de Asigurări în Medicină și partenerii săi.

În cadrul evenimentului desfășurat la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie „Nicolae Testemițanu”, Liliana Palihovici a susținut o prezentat o alocuțiune axată pe „Rolul femeii sănătoase în societate – scurtă trecere în revistă a situaţiei oncologice în Republica Moldova”, oferind audienței și câteva mărturii.

„Sunt bucuroasă că acest eveniment are loc într-o perioadă frumoasă, atunci când este celebrată primăvara și femeia. Ideea de a organiza sreening-ul colului uterin și al glandei mamare a apărut acum câțiva ani, când am participat la Forumul Parlamentar European de la Bruxelles, care a discutat obligativitatea introducerii testului de col uterin”, a spus Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova.

„Atunci am conștientizat că statul cheltuiește foarte mulți bani pentru tratarea bolilor oncologice, când ar putea fi altfel. Primul screening oncologic la nivel naţional al glandei mamare şi al colului uterin a fost realizat în Republica Moldova în perioada iulie 2011 – august 2012. Acesta a cuprins un eşantion de 56098 de femei cu vârsta între 25 și 59 ani de, în cazul cancerului de col uterin, şi de 50-69 de ani, în cazul cancerului glandei mamare. Proiectul a fost realizată de către Compania Naţională de Asigurări în Medicină şi finanţat din Fondului acțiunilor de profilaxie pe care îl gestionează”, a precizat Liliana Palihovici.

Vicepreședinta Parlamentului Republicii Moldova, Liliana Palihovici, a relevat în alocuțiunea sa atât importanța transmiterii de către mass-media a mesajelor de sănătate în beneficiul femeilor din Moldova, cât și aprecierea pentru sprijinul acordat în aceste eforturi de către partenerii de dezvoltare.

Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova