Vizualizări: 2659
Militari și ofițeri în rezervă au obținut noi calificări profesionale
Chisinau, 20 Decembrie 2012 — Din cei peste 340 de participanți la Proiectul OSCE "Recalificarea personalului militar în rezervă din Republica Moldova", circa 65% s-au angajat în câmpul muncii, iar pe 20 decembrie 2012, încă 99 de ofiţeri şi subofiţeri ai Armatei Naţionale, Poliției de Frontieră şi Departamentului Trupelor de Carabinieri au primit diplomele de recalificare.
Proiectul "Recalificarea personalului militar în rezervă din Republica Moldova" a fost lansat în iunie 2010, de către Guvernul Republicii Moldova și Misiunea în Moldova a Organizaţiei pentru Securitate şi Cooperare în Europa –OSCE, cu scopul de a oferi asistenţă militarilor care îndeplinesc serviciul prin contract şi ofiţerilor în rezervă pentru ca aceştia să se reintegreze mai uşor social şi profesional după finisarea activității militare.
Proiectul este implementat de Camera de Comerţ şi Industrie şi Centrul de Dezvoltare Economică şi Afaceri Publice al Academiei de Studii Economice din Moldova (ASEM), fiind instruite deja cinci promoții.
Potrivit directorului departamentului Economie al CCI, Sergiu Harea, cursurile de instruire în cadrul celei de a V-a faze a proiectului au avut loc la Chișinău și la filialele Ungheni, Edineț, Cahul și Bălți ale CCI. Militarii au obținut cunoștințe și abilități practice în unul din domeniile: limbi străine, administrarea afacerii, tehnologii informaționale. Pentru a găsi un loc de muncă după finalizarea instruirii, participanţii au primit sfaturi practice în vederea pregătirii dosarelor de angajare şi CV-urilor.
Sergiu Tutunaru, coordonator de proiect al ASEM, a spus că, majoritatea participanților la proiect implementează deja în practică noile cunoștințe, inclusiv în vederea inițierii și dezvoltării propriului business.
Maiorul Alexandru Roman, șef de direcție al Ministerului Apărării, a accentuat interesul deosebit din partea militarilor față de acest proiect.
Prezent la ceremonia de înmânare a diplomelor, Jan Plesinger, șef adjunct al Misiunii OSCE în Moldova, a apreciat înalt rezultatele obținute în cadrul proiectului. "Circa 65% din cei peste 340 de participanți la primele patru faze s-au angajat deja în câmpul muncii, conform noii calificări, fapt ce demonstrează utilitatea acestuia. Sunt convins că indicele va crește și vreau să le mulțumesc partenerilor noștri care au asigurat buna desfășurare a instruirii – CCI și ASEM.
Le urez succes tuturor absolvenților, menționând că vor urma și alte promoții, deoarece OSCE va acorda în continuare asistență Guvernului Republicii Moldova".
Participanții au primit un certificat aprobat de stat, ce atestă nivelul de cunoștințe.
www.chamber.md sau pagina CCI pe facebook

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33