Vizualizări: 4105
„Femeile care muncesc cu adevărat în teritoriu trebuie promovate şi la nivel naţional”
Chişinău, 17 Decembrie 2012 — Necesitatea introducerii cotelor de participare pentru femei în viaţa politică a fost discutată, la 15 decembrie 2012, în cadrul unei mese rotunde desfăşurată la Chişinău de Organizația de Femei a Partidului Liberal Democrat din Moldova.
Cele peste 100 de femei participante la masa rotundă, organizată cu suportul Fundației germane Konrad Adenauer Stiftung, au fost salutate de Prim-ministrul Republicii Moldova, Vlad Filat, şi de Vicepreşedinta Parlamentului, Liliana Palihovici, Preşedinta Organizaţiei de Femei PLDM, Vicepreşedinta PLDM.
„Fiind la guvernare, am reuşit să demonstrăm că putem guverna. Cu toate dificultăţile întâlnite pe parcurs, am reuşit. Avem progrese şi asta ar trebui să ne motiveze, deoarece am demonstrat împreună că se poate”, a afirmat Prim-ministrul Vlad Filat. „Educaţia pe întreg parcursul vieţii este un lucru hotărâtor”, a spus Prim-ministrul, îndemnând participantele la masa rotundă să înveţe permanent, să-şi ajusteze cunoştinţele şi atitudinile la cerinţele timpului.
Vicepreşedinta PLDM, Liliana Palihovici, care este Preşedinta Organizaţiei de Femei PLDM, a menţionat că „femeile care muncesc cu adevărat în teritoriu trebuie promovate”, îndemnând doamnele să se implice mai activ și să-și mediatizeze activitățile la nivel național.
„În ţările în care funcţionează sistemul electoral proporţional, egalitatea de gen este asigurata mai uşor. Totodată, în multe state din lume sunt prevăzute măsuri de facilitare a activităţii partidelor care promovează femeile pe listele electorale, iar finanţarea acestora este direct proporţională cu nivelul de promovare a femeilor şi Franţa este un exemplu în acest sens”, a afirmat Liliana Palihovici în cadrul mesei rotunde „Necesitatea introducerii cotelor de participare: experiențe și provocări”.
Participantele la masa rotunde şi experţii care au moderat discuţiile au identificat instrumentele cele mai potrivite realităţilor din Republica Moldova pentru a încuraja participarea femeilor. Moldova are nevoie de introducerea cotelor obligatorii şi de introducerea unor mecanisme de stimulare a participării femeilor. În Franţa, de exemplu, sunt prevăzute amenzi pentru partidele are nu promovează femeile, şi acolo a fost înregistrat un record – în Guvernul francez activează 17 femei miniştri.
Serviciul de presă | Cabinetul Vicepreședintei Parlamentului Republicii Moldova

Autor: Serviciul de presă
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33