Vizualizări: 8292
Igor Dodon a vizitat-o acasă pe celebra interpretă Nina Crulicovschi
24 Noiembrie 2012 — Renumita interpretă cu o voce inconfundabilă din Moldova, Nina Crulicovschi locuieşte în prezent la Chişinău, într-un apartament cu o odaie, pe care îl are drept moştenire de la tatăl său.
Uitată de toţi, inclusiv de conducerea ţării, artista încearcă să supravieţuiască din salariul de 220 de euro, pe care îl primeşte de la Teatrul „Alexandru Davila” din Piteşti, Romania, unde activează deja de 15 ani. Măcinată de mai multe boli incurabile, artista, totuşi, îşi doreşte mult să realizeze un concert la Chişinău şi să bucure publicul moldovean cu noi piese muzicale.
Igor Dodon, fondatorul Fundaţiei de binefacere „Soluţia” a întreprins o vizită la domiciliul artistei pentru a o încuraja, precum şi pentru a-i acorda un posibil sprijin.
Igor Dodon a apreciat înalt talentul Ninei Crulicovschi şi contribuiţia la promovarea muzicii moldoveneşti peste hotarele ţării. Dodon a menţionat că va examina posibilitatea organizării la Chişinău a unui concert în cadrul Campaniei Naţionale „Iubesc Moldova”, precum şi va identifica posibilităţi în vederea efectuării unor investigaţii medicale la una dintre clinicile specializate din Europa.
Din numele Fundaţiei „Soluţia”, Igor Dodon a acordat interpretei un ajutor material.

Autor: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33