Vizualizări: 2224
La Bălți a fost inaugurată ediția a XVIII-a a Expo-târgului universal ”Consum Expo”
Balti, 5 Octombrie 2012 — Vineri, în incinta teatrului „Vasile Alecsandri” din mun. Bălți, a fost inaugurată ediția a XVIII-a a Expo-târgului universal de toamnă ”Consum Expo”, care își așteaptă vizitatorii în perioada 5-7 octombrie 2012. La eveniment au expus peste 40 de agenţi economici din municipiile Chişinău şi Bălţi, raioanele Râșcani, Sângerei, Edineţ, Criuleni, precum și din Drochia, Ialoveni, Ceadîr-Lunga și Comrat.
Expoziția cu vânzare este organizată de filiala Bălţi a Camerei de Comerţ şi Industrie a Moldovei şi Primăria municipiului Bălți, cu susținerea SRL ”Nord-Garant” şi BC ”ProCreditBank” SA.
În deschiderea evenimentului, directorul filialei Bălţi a CCI Galina Codiţa a menţionat că, tradițional, târgul oferă oportunitatea ca întreprinzătorii să-și promoveze mărfurile și să identifice noi aspecte de colaborare. Facilitând accesul la diverse surse și bune practici de dezvoltare a afacerilor, expoziția contribuie la sporirea calităţii şi competitivității produselor autohtone.
Prezent la ceremonia de inaugurare, Tudor Olaru, vicepreşedinte al CCI a Moldovei, a spus că, deoarece are loc în toiul toamnei, pentru agenții economici Târgul „Consum Expo” este o modalitate de ”numărare a bobocilor”, prezentând la Bălţi rezultatul muncii depuse pe parcursul anului.
Mesaje de salut au adresat și Marina Covali, viceprimar de Bălţi, Nicolae Uncuţă, reprezentant al Oficiului Teritorial Bălţi al Cancelariei de Stat a Moldovei, Veaceslav Boubătrăn, vicepreşedinte al raionului Glodeni, Olga Kîvîrjîc, director adjunct al filialei Bălţi a companiei ”ProCredit Bank”, Ludmila Zabolotnaia, membru al Consiliului CCI, director al companiei ”Vereten-Exim”.
Participanții le propun vizitatorilor bunuri de larg consum, produse alimentare, servicii etc.
Programul de afaceri al ediţiei curente a Târgului ”Consum Expo” include prezentări de proiecte şi de firme, ateliere de lucru, întrevederi bilaterale.
De asemenea, pe 6 octombrie, în cadrul Sărbătorii Naţionale a Vinului, filiala Bălți a CCI în colaborare cu autoritățile municipale vor premia învingătorii etapei regionale a Concursului pentru cel mai bun vin de casă „Polobocul de aur 2012”.
www.chamber.md

Autor: Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33