Vizualizări: 3102
Igor Dodon a avut o întrevedere cu Dirk Schuebel
1 Octombrie 2012 — Igor Dodon, preşedintele Partidului Socialiştilor din Republica Moldova a avut o întrevedere cu Dirk Schuebel, șeful Delegației Europene la Chișinău, în cadrul căreia au fost discutate ultimele evoluţii din viaţa social-politică şi economică din Republica Moldova.
Referindu-se la decizia prim-ministrului Vlad Filat de a amîna cu patru ani implemenatrea pachetului energetic III al UE în Republica Moldova, Igor Dodon a menţionat că apreciază pragmatismul economic al premierului Filat în acest sens.
Liderul socialiştilor a reiterat poziţia sa potrivit căreia implementarea pachetului energetic pe dimensiunea europeană trebuie amânată, sau chiar anulată, atât timp cât aceasta serveşte intereselor de aprovizionare cu gaz rusesc ieftin.
De asemenea Igor Dodon a salutat deschiderea Uniunii Europene de a susţine Moldova în eforturile sale de negociere a unor preţuri avantajoase la gazele ruseşti.
Dirk Schuebel a specificat că Uniunea Europeană va acorda Republicii Moldova tot sprijinul necesar pentru purtarea unor negocieri rezultative cu Federaţia Rusă şi în cel mai scurt timp va fi oferită o soluţie în acest sens.

Autor: Partidul Socialiștilor din Republica Moldova
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33