Nume
Parola
Vizualizări: 2256
Reuniune de afaceri moldo-chineză
Chisinau, 27 Iulie 2012 — Luni, 30 iulie 2012, orele 09.30, la CCI a RM, (bd. Ștefan cel Mare 151, et. II, sala de conferinţe) va avea loc Reuniunea de afaceri moldo-chineză, la care se preconizează să participe 10 reprezentanți ai mediului de afaceri din China și peste 30 de agenți economici autohtoni.
Evenimentul este organizat de Camera de Comerţ şi Industrie a Moldovei în colaborare cu Ambasada Republicii Populare Chineze în Republica Moldova.
Obiectivele principale ale reuniunii: consolidarea relaţiilor comercial-economice bilaterale, promovarea exporturilor, crearea unor platforme de cooperare eficientă între reprezentanţii business-ului din ambele ţari.
În cadrul manifestării vor avea loc întrevederi bilaterale între agenții economici autohtoni și cei chinezi.
Domeniile de interes ale companiilor chineze:
• agricultură şi ameliorarea solurilor;
• producători şi prelucrarea produselor agricole şi zootehnice;
• importatori şi exportatori de produse agricole şi zootehnice;
• producerea firelor chimice;
• domeniul IT;
• telecomunicaţii;
• producerea şi prelucrarea articolelor din mase plastice;
• investiţii.
www.chamber.md