Vizualizări: 2592
Ministerul Educaţiei în dialog cu părinţi şi elevi despre lucrările de bacalaureat anulate
Chişinău, 2 Iulie 2012 — Reprezentanţii Ministerului Educaţiei, ai Agenţiei de Evaluare şi Examinare au avut o întrevedere cu părinţii şi elevii lucrările cărora au fost anulate în această sesiune de bacalaureat. Este vorba despre cele circa 300 de lucrări anulate de Comisia Naţională de Examene, aparţinînd elevilor care au încălcat metodologia de desfăşurare a examenelor.
Lucrările au fost anulate din varii motive, şi anume: unii elevi deţineau, asupra lor, telefoane mobile, în momentul cînd, în centrele de bacalaureat, după terminarea examenului, au intervenit reprezentanţii CCCEC şi ai Ministerului Educaţiei; de asemenea, o parte din lucrări s-au dovedit a fi identice, parţial sau integral; în unele lucrări evaluatorii au găsit inserate copiuţe, iar, în cazul altor lucrări, răspunsurile la unii itemi erau de la alt profil - din testul de la altă clasă sau chiar din testul aplicat în sesiunea 2011. Comisia Naţională de Examene a decis că elevii respectivi vor veni să susţină examenul în sesiunea de evaluare 2013.
Atît părinţii, cît şi elevii care au venit astăzi la Ministerul Educaţiei au recunoscut că au încălcat metodologia de desfăşurare a examenelor - au avut asupra lor telefoane mobile, deşi au semnat, anterior examenului, o declaraţie, pe propria răspundere, că nu vor avea asupra lor, în timpul examenului,surse de copiere, inclusiv telefon mobil. În unele cazuri, candidaţii au recunoscut că au copiat chiar. Părinţii şi elevii au solicitat Ministerului Educaţiei să reexamineze fiecare caz în parte. Ministerul Educaţiei a informat părinţii şi candidaţii că elevii lucrările cărora au fost eliminate din examen pe motiv de copiere pot să-şi vadă lucrarea şi să se convingă de justeţea constatărilor pe care le-au făcut comisiile de evaluare.

Autor: Ministerul Educatiei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33