Vizualizări: 2555
Viceministra Educaţiei, Loretta Handrabura, a efectuat o vizită de documentare la două şcoli profesionale din Orhei
Chişinău, 27 Iunie 2012 — Viceministra educaţiei, Loretta Handrabura, a vizitat şcolile profesionale din oraşul Orhei şi din satul Cucuruzenii de Sus, raionul Orhei. Activitatea face parte din seria de vizite de documentare şi monitorizare a instituţiilor de învăţământ secundar-profesional şi mediu de specialitate din ţară.
Viceministra educaţiei s-a informat despre procesului instructiv-educativ şi, în special, despre desfăşurarea sesiunii de examene. De asemenea, dna Loretta Handrabura s-a documentat despre infrastructura instituţiilor, laboratoare, săli de clasă, fondul de carte, materialele didactice, cantinele şi căminele studenţeşti. Dumneaei a participat şi la examenele de absolvire şi a discutat cu elevii din aceste şcoli. Printre problemele enunţate de studenţi, cel mai frecvent invocate au fost baza tehnico-materială învechită şi insuficientă, dar şi lipsa materialelor didactice moderne.
Viceministra educaţiei a solicitat administraţiilor şcolilor informaţii despre agenţii economici cu care aceştia colaborează. De asemenea, le-a sugerat managerilor să invite agenţii economici din regiune să se implice în procesul de pregătire a specialiştilor. „Administraţia instituţiilor din domeniul învăţământului profesional trebuie să creeze şi să menţină un dialog permanent cu agenţii economici, în vederea consolidării parteneriatelor publice-private de formare profesională a viitorilor specialişti. Agenţii economici trebuie să fie parte a procesului de elaborare a programelor de studii, de realizare a procesului de instruire şi evaluare, pentru ca, tinerii să-şi poată realiza practica în producţie în cadrul acelor întreprinderi şi să fie suficient de bine pregătiţi pentru a fi chiar angajaţi, ulterior, de către agenţi”, a specificat viceministra educaţiei.
Viceministra educaţiei, Loretta Handrabura, Direcţia învăţămînt secundar-profesional şi mediu de specialitate efectuează monitorizarea şcolilor profesionale. Procesul va fi urmat de cartografierea instituţiilor de învăţămînt profesional; de finalizarea documentelor de politici necesare; de consolidarea cadrului instituţional al Direcţiei VET din cadrul Ministerului Educaţiei; de elaborarea standardelor ocupaţionale, educaţionale, a Cadrului Naţional al Calificărilor VET (CNC), curricula modulare; de elaborarea mecanismelor de asigurare a calităţii învăţământului şi formării în VET etc.
Măsurile sunt realizate în contextul reformei ample care a început şi urmează să fie implementată în domeniul învăţămîntului vocaţional-tehnic de către Ministerul Educaţiei în următoarea perioadă.

Autor: Ministerul Educatiei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33