Nume
Parola
Vizualizări: 7503
Forumul Internațional al Tinerilor Creatori de teatru
Chisinau, 14 Iunie 2012 — În perioada 6 – 13 iunie 2012 la Chișinău a avut loc Forumul Tinerilor Creatori de Teatru. Forumul s-a bucurat de susținerea Fondului Interstatal de Colaborare Umanitară al țărilor membre ale CSI, a Confederației Internaționale a Asociațiilor de Teatru cu sediul la Moscova, Festivalului Internațional de Teatru „A.P. Cehov” (Moscova), cât și Ministerului Culturii al Republicii Moldova, Primăria Chișinău și Uniunea Teatrală din Moldova.
  
Acest Forum are loc pentru prima oară, Uniunea Teatrală din Moldova devenind gazda unui astfel de eveniment.
   
Ideea acestui proiect grandios aparține dlui Valerii Șadrin, președinte al Confederației Internaționale a Asociațiilor de Teatru, director general al Festivalului Internațional de Teatru „A.P. Cehov” și s-a realizat pe parcursul a trei ani. E vorba de organizarea unor concursuri de regie, scenografie, dramaturgie, critica de teatru, la care au participat tineri cu vârsta de până la 35 de ani. Juriul de la Moscova, alcătuit din specialiști în domeniul teatrului, au mers prin orașele care au participat la acest concurs și au ales cele mai bune spectacole, montate de tineri regizori. Alte jurii, alcătuite de Asociațiile și Uniunile Teatrale din republicile ex-sovetice, membre ale CSI, cât și din Gruzia și Țările Baltice, au ales cele mai bune piese pentru a fi publicate, cele mai bune lucrări scenografice și articole de critică de teatru. Participanții la proiect au beneficiat de scurte stagii și deplasări la Moscova la Festivalul Internațional de Teatru „A.P. Cehov”, la diverse workshopuri și întâlniri cu regizori de frunte ai teatrului contemporan din spațiul ex-sovietic.

În perioada desfășurării Forumului Tinerilor Creatori de Teatru pe scenele din Chișinău s-au jucat 13 spectacole, provenind din 11 țări – foste republici ex-sovietice. E vorba de Georgia  - Teatrul Cartierului Regal (Tbilisi) cu spectacolul „Monsrtul” de Marius von Mayenburg, regizor – David Tavadze, Rusia – Teatrul Academic  pentru Tineret (Moscova) „Neînfricatul boier” de A.Afanasiev, regizor – Marfa Gorvitz, Moldova – Teatrul Dramatic de Stat Rus „A.P. Cehov” (Chișinău) „Richard al III-lea de W. Shakespeare – regizor Veaceslav Ceborati, Letonia – Teatrul de pe strada Gertrudes (Riga) „Piligrim”, regizor Karlis Krumins, Ucraina – Teatrul de Autor „Kotelok” (Harkov) „Iulie” de I. Vîrîpaev, regizor – Vladimir Snegurcenko, Lituania – No Theatre  (Vilnius) „Cartea de telefoane”, regizor - Vidas Bareikis, Azerbaidjan – Teatrul Academic de Stat (Bacu) „A douăsprezecea noapte” de W. Shakespeare,  regizor - Farid Ahmedov și Vugar Ahmedov, Belarus – Teatrul Național Academic „Ianka Kupala” (Minsk) „Oficiul” de I.Lausand, regizor – Kastsiaryna Averkova, Kîrgîstan – Teatrul Național Academic Dramatic „T. Abdumomunov” (Bișkek) „Scumpa mea” de N. Koleada, regizor – Șamil Dyikanbaev, Armenia – Teatrul de Stat de Păpuși „Ov. Tumanean” (Erevan) „Zbor deasupra orașului” de A. Asilbekean, regizor – Narine Grigorean, Rusia – Teatrul Dramatic „Komsomolul Leminist” (Prokopievsk) „Exponatele” de V. Durnenkov, regizor – Marat Gațalov. Spectacolul „Visul bunenului” de H. Hursandov (Uzbekistan) nu s-a jucat, participanții la Forum nu au reușit să ajungă la Chișinău.

Un juriu specializat, alcătuit din următorii membri: Adolf Șapiro, regizor, președintele juriului, Igor Iasulovici, actor, Alexei Bartoșevici, doctor în studiul artelor, Vladimir Pankov, regizor, Elena Diakova, critic de teatru, a decis cine sunt cei mai buni trei regizori, acordându-li-se premiile I, II și III. E vorba de Narine Grigorean (Armenia), Karlis Krumins (Letonia) și Kastsiaryna Averkova (Belarus). Au mai fost premiați și actorii Vladimir Snegurcenko (Harcov) și Constantin Haret (Chișinău) pentru rolurile interpretate.
 
Tinerii critici au acordat Premiul pentru soarta teatrului de mâine spectacolului „Cartea de telefoane” (Lituania). La Gala de închidere a Forumului Tinerilor Creatori de Teatru din 13 iunie 2012  președintele juriului, dl Adolf  Șapiro a înmânat premiile, nu înainte de a lua cuvântul Alexandru Grecu, regizor, președintele Uniunii Teatrale din Moldova, cât și Valerii Șadrin, președinte al Confederației Internaționale a Asociațiilor de Teatru, care a mulțumit gazdelor – UNITEM-ului, cât și Ministerului Culturii, guvernului RM pentru susținerea acordată desfășurării Forumului. „Credem că vor urma și alte ediții, cât și colaborări între diverse teatre, regizori, țări, ceea ce și constituie scopul acestui Forum”, a spus dl Șadrin.

La închiderea Forumului s-a jucat spectacolul „Orășelul” după Saltîkov-Șcedrin si V. Irving, Studio SounDrama (Rusia) și Compania de Teatru „Studio șase” (SUA) în regia lui Vladimir Pankov. Spectacolul se joacă și pe data de 14 iunie curent în incinta Teatrului Dramatic Rus de Stat „A.P. Cehov” din Chișinău.

De remarcat, că pe parcursul desfășurării Forumului au avut loc mai multe evenimente: deschiderea expoziției „Colaj scenografic”, master-class cu scenografii, workshopuri a tinerilor regizori și dramaturgi, cât și mai multe mese rotunde a tinerilor critici.

Larisa Ungureanu,
critic de teatru