Vizualizări: 3097
Biroul Public al Avocatului Parlamentar funcţionează
Chişinău, 6 Iunie 2012 — Astăzi avocatul parlamentar, directorul CpDOM Anatolie Munteanu a primit în audienţă cetăţeni în cadrul Biroului Public al Avocatului Parlamentar, inaugurat recent de instituţia naţională a ombudsmanului în parteneriat cu Centrului Republican de Reabilitare şi Integrare Socială (CRIS).
Subdiviziunea în cauză a fost creată pe 22 mai curent pentru acordarea de asistenţă juridică persoanelor cu dizabilităţi, din păturile social vulnerabile şi victimelor violenţei.
Pe 28 mai, curent Biroul Public al Avocatului Parlamentar a început să activeze, consultaţiile juridice fiind oferite gratuit, de două ori pe săptămînă, de către un avocat parlamentar şi angajaţi ai CpDOM. Pe viitor, asistenţa juridică va fi acordată pe bază de voluntariat, în această activitate urmînd a fi antrenaţi studenţi de la instituţiile de învăţămînt superior de profil, pensionari, specialişti în domeniu, dispuşi să presteze servicii de consultanţă în afara orelor de lucru.
Centrul pentru Drepturile Omului intenţionează să deschidă asemenea birouri publice ale avocatului parlamentar şi în raioanele ţării.
Biroul Public al Avocatului Parlamentar funcţionează în zilele de marţi şi joi şi este situat în sediul Centrului Republican de Reabilitare şi Integrare Socială (CRIS), strada Miron Costin, 13/4, municipiul Chişinău.

Autor: Oficiul Avocatului Poporului
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33