Vizualizări: 3015
Dna Valentina Buliga, ministrul Muncii, Protecţiei Sociale şi Familiei a participat astăzi la sărbătoarea prilejuită de finisarea anului de studii la Liceul Teoretic ”Grigore Vieru” din comuna Iurceni, raionul Nisporeni
31 Mai 2012 — În mesajul adresat elevilor, dna Valentina Buliga a menţionat importanţa procesului educaţional în dezvoltarea şi cultivarea unei personalităţi, precum şi în atingerea obiectivelor personale ale fiecăruia.
Dna ministru a definit copilăria și anii de școală ca fiind cea mai frumoasă şi nevinovată perioadă din viaţa omului. Este vîrsta libertăţii, fericirii, zîmbetului şi jocului, a spus dna Valentina Buliga.
Cuvinte de mulțumire și gratitudine, dna ministru a adresat părinților și profesorilor, menționînd că prin interacţiunea cu familia și școala, copiii reuşesc să-şi descopere capacităţile şi să le valorifice. Atît mediul familial, cît și cel școlar îi stabilesc vectorul vieţii, îi înrădăcinează valori şi aspiraţii pentru a depăşi dificultăţile şi aşi realiza scopurile.
În context, dna ministru a înmînat administrației școlii o diplomă pentru finisarea cu succes a anului de studii și a donat un lot de carte bibliotecii instituției.
La rîndul său, administrația școlii a oferit diplome de merit elevilor care au obținut rezultate remarcabile la învățătură pe parcursul acestui an.
Sărbătoarea a fost întregită de un recital de cîntece, poezii și cuvinte de mulțumire adresate profesorilor de către clasele absolvente ale ciclului primar, gimnazial și liceal.

Autor: Ministerul Muncii, Protectiei Sociale si Familiei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33