Vizualizări: 2388
39 de elevi cu CES vor susţine examenele de absolvire în baza unor teste individuale
Chişinău, 24 Mai 2012 — În premieră pentru Republica Moldova, 39 de elevi cu cerinţe educaţionale speciale /CES/, absolvenţi ai clasei a IX-a, vor susţine, în sesiunea de evaluare curentă, examene de absolvire în baza unor teste individuale. Acestea sînt elaborate conform programului educaţional individual /PEI/, în baza căruia au fost instruiţi. Cei 39 de absolvenţi au fost incluşi în învăţămîntul general obligatoriu, la începutul anului şcolar curent. Elevii au studiat disciplinele şcolare conform curriculumului adaptat sau modificat, pentru a putea susţine examenele de absolvire în condiţii specifice.
Pentru instruirea cadrelor manageriale şi a personalului care acordă asistenţă psihopedagogică copiilor cu cerinţe educaţionale speciale, Ministerul Educaţiei în parteneriat cu Institutul de Ştiinţe ale Educaţiei şi A.O. „Lumos Fondation Moldova”, a organizat miercuri,23 mai curent, un seminar de formare privind evaluarea şi certificarea elevilor cu CES incluşi în şcolile generale.
În cadrul seminarului participanţii au discutat despre cadrul legal, normativ şi metodologic privind asistenţa educaţională a elevilor cu CES; proceduri specifice privind elaborarea instrumentelor de evaluare finală pentru elevi cu CES; repere metodologice privind evaluarea şi certificarea elevilor cu CES; elaborarea probelor de evaluare pentru elevii care au studiat în baza PEI.
Valentin Crudu, director al Direcţiei generale învăţămînt preşcolar, primar, şi secundar general, Ministerul Educaţiei, a vorbit despre acţiunile întreprinse de către Ministerul Educaţiei în vederea asigurării şanselor egale elevilor cu CES. Elevii au fost reintegraţi în şcolile din localităţile de baştină.
Or, educaţia incluzivă prevede schimbarea şi adaptarea continuă a sistemului educaţional pentru a răspunde diversităţii copiilor şi nevoilor ce decurg din aceasta, pentru a oferi educaţie de calitate tuturor în contexte integrate şi medii de învăţare şi medii de învăţare comune.
Procedurile de evaluare a elevilor cu CES vizează extinderea timpului destinat efectuării lucrărilor, editarea testelor cu caractere mai mari decît cele obişnuite, susţinerea examenului scris la calculator, în caz de necesitate asigurarea susţinerii examenelor la domiciliu etc.
Potrivit lui Valentin Crudu, cei 39 de absolvenţi vor primi certificat de studii gimnaziale, serie pentru elevii cu CES, absolvenţi ai învăţămîntului gimnazial, care au studiat în baza PEI şi au susţinut examenele de absolvire a gimnaziului. Titularii acestui tip de certificat îşi vor putea continua studiile în învăţămîntul secundar profesional şi mediu de specialitate.
Iniţiativa a fost lansată de Ministerul Educaţiei, în parteneriat cu ONG-uri în domeniu, în baza Programului de dezvoltare a educaţiei incluzive în Republica Moldova pentru anii 2011-2020, în scopul asigurării calităţii educaţiei incluzive în instituţiile de învăţămîntul general.

Autor: Ministerul Educatiei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33