Vizualizări: 2208
Conducerea Ministerului Educaţiei a avut o întrevedere cu Misiunea FMI
Chişinău, 7 Mai 2012 — Conducerea Ministerului Educaţiei a avut o întrevedere, luni, 7 mai curent, cu Misiunea Fondului Monetar Internaţional /FMI/ aflată într-o vizită de lucru în Republica Moldova, în perioada 3-17 mai.
La şedinţă au participat, de asemenea, şefi de direcţii din cadrul ministerului. FMI a fost reprezentat de şeful misiunii, dl Nikolay Gueorguiev, reprezentantul permanent al FMI în Moldova, dl Tokhir Mirzoev, şi managerul Băncii Mondiale pentru Moldova, Abdoulaye Seck.
În cadrul şedinţei s-a discutat despre realizarea obiectivelor prevăzute în Planul de acţiuni privind implementarea reformelor structurale în domeniul educaţiei. De asemenea, au fost supuse discuţiei aspecte cu privire la politicile de dezvoltare planificată în domeniu, asigurarea cu transport pentru deplasarea elevilor la şcolile de circumscripţie şi îmbunătăţirea căilor de acces către aceste instituţii, asigurarea calităţii în sistemul educaţional, noua formulă de finanţare „per-elev”, modificările efectuate la legislaţia în vigoare etc.
Reprezentanţii misiunii au apreciat înalt paşii întreprinşi de Ministerul Educaţiei în vederea realizării obiectivelor Planului de acţiuni pentru desfăşurarea reformei şi calitatea documentelor elaborate de Ministerul Educaţiei în domeniu.

Autor: Ministerul Educatiei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33