Nume
Parola
Vizualizări: 3401
Mesajul Partidului Liberal Democrat din Moldova cu ocazia Zilei Internaţionale a Studenţilor
Chişinău, 17 Noiembrie 2008 — Partidul Liberal Democrat din Moldova aduce calde felicitări şi urări de bine tineretului studios cu prilejul frumoasei sărbători – Ziua Internaţională a Studenţilor. Studenţimea a fost şi rămâne cea mai activă categorie de cetăţeni, angajată pe linia întîia a luptei pentru drepturi, pentru democraţie şi libertate. Implicarea directă a tinerilor, curajul de care au dat dovadă în momentele cruciale pentru ţara noastră au fost esenţiale pentru Republica Moldova. Partidul Liberal Democrat din Moldova cunoaşte problemele ce stau în calea realizării profesionale a studenţilor, dar are ferma convingere că lucrurile se vor schimba în bine şi această schimbare o vom înfăptui împreună cu tinerii. PLDM apreciază spiritul de iniţiativă, dinamismul şi curajul studenţimii, de care Republica Moldova are atîta nevoie pentru împlinirea destinului său european. Serviciul de presă al PLDM