Nume
Parola
Vizualizări: 2053
Cercetarea ştiinţifică în universităţi, discutată la întrevederea conducerii Ministerului Educaţiei cu experţi internaţionali
Chişinău, 3 Aprilie 2012 — Conducerea Ministerului Educaţiei a avut o întrevedere cu experţi internaţionali în domeniul evaluării sistemului de cercetare, dezvoltare şi inovare. Din misiune fac parte experţi din Austria, Grecia, Belarus, Germania, Estonia.
Scopul misiunii este de a se informa despre practici existente în Republica Moldova în domeniul ştiinţei şi tehnologiei, reformelor, identificarea provocărilor şi oportunităţilor respective, schimb de opinii cu privire la politicile naţionale în domeniu.
În cadrul întrevederii, membrii misiunii au solicitat informaţii despre modul de organizare a studiilor doctorale în cadrul universităţilor din Republica Moldova; mobilitatea academică; cercetarea ştiinţifică în universităţi; activitatea incubatoarelor în instituţiile de învăţămînt superior; internaţionalizarea sistemului de învăţămînt superior, precum şi conexiunea cu cerinţele pieţii muncii.
Ministrul Educaţiei, Mihail Şleahtiţchi, a informat experţii despre prevederile proiectului Codului Educaţiei, cu referire la ciclul III, studii superioare-doctorat.
Viceministra Educaţiei, Loretta Handrabura, a menţionat despre proiectele internaţionale de cercetare, de care beneficiază cadrele didactice şi studenţii din Republica Moldova (TEMPUS, CEEPUS-III, Erasmus Mundus, Jean Monet, Marie Curie etc). „Vrem să consolidăm domeniul cercetării în universităţi, după exemplul ţărilor europene, astfel încît misiunea instituţiilor de învăţămînt superior să nu se reducă doar la formarea profesională, iniţială, dar să fie pus accentul şi pe cercetare, inovare în laboratoarele universităţilor.
În rezultatul activităţii experţilor internaţionali, vor fi formulate recomandări cu privire la viitorul model de administrare a cercetării în Republica Moldova.