Nume
Parola
Vizualizări: 2164
Elevii claselor V-XII pot participa la Concursul Republican „EUROPA LA NOI ACASĂ „
Chişinău, 2 Aprilie 2012 — Pentru elevii claselor V-X va fi organizat un concurs de proiecte şcolare-comunitare, iar elevii claselor XI-XII vor participa la un concurs de eseuri.

În proiecte şi eseuri copiii vor elucida atitudinea proprie faţă de generaţiile înaintaşe. Vor face legătura dintre istoria poporului, ţării, familiei în context european; vor întreprinde acţiuni de binefacere, susţinere, încurajare a persoanelor în vârstă; vor atrage buneii si părinţii la realizarea proiectelor comune şcolare dedicate Zilei Europei.

Scopul concursului este invitarea copiilor şi tinerilor să reflecteze asupra trecutului, prezentului şi viitorului european, valorilor europene, locului Moldovei în Europa contemporană şi aportului propriu la prosperarea ţării şi Europei.

Concursul de proiecte scolare-comunitare este unul colectiv. Pot participa grupe de iniţiativă, formate din elevi, profesori, părinţi, clase întregi. Proiectele pot fi creative (expoziţii, picturi, colaje, foto, TVC-uri, serate, ziare tematice etc.), ştiinţifice (concursuri, conferinţe, mese rotunde), social-utile (acţiuni de curăţire a teritoriului, de înverzire, de ajutorare a categoriilor social-vulnerabile) etc. Proiectele se realizează pîna pe data de 10 mai 2012.

Fişa cu scurta descriere a proiectului (idea, planul realizării, numele organizatorilor, numărul participanţilor, denumirea scolii şi adresa, numele si telefonul directorului) se prezintă la adresele electronice miscarea_europeana@yahoo.fr sau university@perspectiva.md, se expediază prin postă sau se prezintă personal pe adresa: Mişcarea Europeana din Moldova 2071 mun. Chisinau, str. Alba-Iulia 75, bloc 3A, Universitatea “Perspectiva-INT”; birou 513, Concurs „Europa la Noi Acasa”. Data limita de expediere a fişelor de participare - 25 aprilie 2011.

Rezultatele vor fi anunţate pe data de 15 mai (după realizarea proiectelor în şcoli). O condiţie obligatorie este mediatizarea proiectului în mass media locală sau centrală. Se încurajează participarea părinţilor, buneilor, administraţiei publice locale, reprezentanţilor comunităţii şi mediului de afaceri. Eseul va fi scris în limbile română sau rusă. Acesta va conţine: foaia de titlu cu denumirea eseului; numele, prenumele participantului; adresa si telefonul la care poate fi contactat; coordonatele scolii sau liceului unde studiază. Textul eseului va avea un volum de 4-6 pagini. Se permite utilizarea a cel mult 3 citate (cu excepția epigrafului).

Toate şcolile, liceele si colegiile participante vor fi dotate cu materiale despre UE, vor fi incluse pe lista Mişcării Europene din Moldova pentru distribuirea informaţiei privind cooperarea europeana. Câştigătorii concursului de eseuri vor beneficia de studii gratuite la Universitatea Perspectiva INT si vor fi recomandaţi pentru participare la programele internaţionale desfăşurate în cooperare cu universităţile partenere.

Concursul este organizat de Mişcarea Europeană din Moldova, în parteneriat cu Ministerul Educaţiei al RM, Ministerul Afacerilor Externe si Integrării Europene, Delegaţia UE în RM,Universitatea Perspectiva INT, Instituţii de învăţământ publice şi private, organizaţii neguvernamentale, Ambasade străine, în cadrul Anului European al Îmbătrânirii Active şi Solidarităţii între Generaţii.