Nume
Parola
Vizualizări: 2118
10 reprezentanți ai mediului de afaceri efectuează o vizită de studiu în Milano
Chisinau, 27 Martie 2012 — În perioada 27 - 30 martie 2012, un grup de 10 reprezentanți ai mediului de afaceri din Moldova efectuează o vizită de studiu în or. Milano, Italia, la Expoziţia Internaţională ”Expocomfort 2012”, specializată în sisteme industriale şi casnice pentru încălzire, energie regenerabilă, aer condiţionat, instalaţii frigorifice, tratarea apei, servicii şi componente, tehnologia lucrărilor de instalare.

Vizita în Milano este organizată de Camera de Comerț și Industrie a Moldovei, cu scopul de a intensifica relaţiile comercial-economice moldo-italiene și a susține întreprinzătorii în vederea identificării noilor posibilităţi și parteneri de afaceri.

Precum a informat șeful Direcției Relații Internaționale a CCI, Mihai Bîlba, din delegația autohtonă fac parte reprezentanți ai Agenţiei pentru Eficiență Energetică din cadrul Ministerului Economiei, Asociaţie pentru Energie Alternativă din Moldova, companiilor ”Di & Trade”, ”Piroterm Service” ș.a.
”Membrii delegației vor vizita Expoziţia ”Expocomfort 2012”, vor participarea la seminare şi conferinţe tematice din cadrul programului de afaceri al acesteia, se vor familiariza cu ultimele tendinţe în domeniu. În vederea facilitării dialogului între agenţii economici ai ambelor state, vor fi organizate întrevederi bilaterale de afaceri, unde businessmenii vor avea posibilitatea să discute direct posibilitățile de colaborare cu parteneri din Italia”, a precizat Mihai Bîlba.

Conform datelor Biroului Național de Statistică, volumul comerţului exterior dintre Republica Moldova şi Italia în 2011 a constituit 563 milioane dolari SUA, majorându-se cu 34% față de anul 2010.
În anul 2011, agenţii economici din Republica Moldova au exportat în Italia mărfuri în sumă de circa 214 milioane dolari SUA, înregistrându-se o creştere cu 46% în raport cu anul precedent.
În anul 2011, în Republica Moldova au fost importate mărfuri din Italia în valoare de 348 milioane dolari SUA., cu peste 28% mai mult comparativ cu anul 2010.
www.chamber.md