Vizualizări: 2109
Noi proiecte educaţionale susţinute de Fundaţia Swisscor, Elveţia
Chişinău, 14 Martie 2012 — Viceministrul Educaţiei, Tatiana Potîng, a semnat, luni, 12 martie curent, Acordul de Parteneriat cu Fundaţia Swisscor din Elveţia. Documentul prevede organizarea şi desfăşurarea unui sejur în tabăra medicală de vară Swisscor pentru copii din Republica Moldova. Din partea Fundaţiei Swisscor, Acordul a fost semnat de către dl Daniel Biedermann, Vicepreşedinte al Consiliului Fundaţiei şi dl Jörg Rickenmann, Secretar General.
Graţie parteneriatului stabilit, 80 de copii social vulnerabili, cu vîrsta cuprinsă între 10 şi 12 ani, din şapte instituţii de tip rezidenţial (şcoli internat şi orfelinate) din ţară vor beneficia de odihnă, recuperare şi intervenţii medicale de specialitate. Copiii vor fi preselectaţi, în săptămîna curentă, de către o echipă de specialişti din Elveţia în colaborare cu directorii şi medicii instituţiilor rezidenţiale şi de către un reprezentant al Ministerului Educaţiei.
Copiii vor fi selectaţi din cadrul următoarelor instituţii subordonate Ministerului Educaţiei:
-Şcoala de tip internat pentru copii orfani şi rămaşi fără îngrijirea părinţilor din oraşul Bender;
-Şcoala de tip internat pentru copii orfani şi rămaşi fără îngrijirea părinţilor din oraşul Bălţi;
-Şcoala de tip internat pentru copii orfani şi rămaşi fără îngrijirea părinţilor din oraşul Străşeni;
-Şcoala internat pentru copii surzi şi hipoacuzici din oraşul Bălţi;
-Şcoala internat specială pentru copii orbi şi slabvăzători din oraşul Bălţi;
-Şcoala internat specială pentru copii cu deficienţe locomotorii din oraşul Hînceşti;
-Şcoala internat pentru copii cu deficienţe mintale din oraşul Teleneşti.
Potrivit prevederilor Acordului, copiii vor merge la Tabăra Swisscor împreună cu însoţitori, selectaţi din cadrul instituţiilor rezidenţiale din care vor fi selectaţi şi copiii.
Tabăra de vară Swisscor se va desfăşura în perioada 26 iulie – 9 august 2012, în regiunea Trogen, cantonul Appenzell din Elveţia. Programul taberei presupune participarea copiilor la un vast program cultural şi educativ.
Fundaţia Swisscor a fost creată în anul 2000 de către dl Adolf Ogi, fost preşedinte al Confederaţiei Elveţiene. Unul din obiectivele Fundaţiei este organizarea odihnei şi tratamentului copiilor socialmente defavorizaţi în Elveţia. Aceasta va fi a treia tabără desfăşurată pentru copiii defavorizaţi din Moldova. În anii 2007 şi 2010, alţi 160 de copii din Republica Moldova au beneficiat de odihnă şi tratament în taberele de vară Swisscor.

Autor: Ministerul Educatiei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33