Nume
Parola
Vizualizări: 4298
ANUNŢ: MASĂ ROTUNDĂ LA TEMA TRANSPARENŢEI ŞI EFICIENŢEI UTILIZĂRII BANILOR PUBLICI
Chisinau, 28 Februarie 2012 — Miercuri, 29 februarie 2012, Asociaţia Presei Independente (API) desfăşoară o masă rotundă de evaluare a activităţilor de monitorizare a transparenţei şi eficienţei utilizării banilor publici în mun. Chişinău în cadrul campaniei media „Cere socoteală pentru banii publici!”. Locul desfăşurării: „Sala Roz” a Hotelului „Codru” (str. 31 August 1989, 127; intrare din str. Maria Cebotari), începând cu ora 10.30.

La masa rotundă sunt invitaţi funcţionari publici, aleşi locali, reprezentanţi ai sectorului asociativ, jurnalişti, alte persoane interesate. Discuţiile se vor axa pe problemele existente în asigurarea transparenţei planificării şi a executării bugetului, organizarea şi desfăşurarea licitaţiilor publice, consultarea cetăţenilor în problemele comunităţii ş.a. Membrii echipei de monitorizare vor prezenta informaţii despre activităţile desfăşurate în perioada iunie 2011 – februarie 2012 privind evaluarea gradului de transparenţă şi eficienţă a utilizării finanţelor publice de către autorităţile municipale.

Evenimentul este organizat în cadrul proiectului “Monitorizarea şi controlul utilizării banilor publici la Chişinău şi Bălţi”, implementat de API cu suportul financiar al Programului Buna Guvernare al Fundaţiei Soros-Moldova.