Vizualizări: 3674
Alianta „Moldova Noastra” il sustine pe Nicolae DABIJA pentru Parlamentul Romaniei
Chisinau, 12 Noiembrie 2008 — În contextul scrutinului parlamentar, care va avea loc la sfârşitul lunii noiembrie, curent, în România şi alocă, pentru prima dată, după principiul votului uninominal, mandate şi pentru reprezentanţii alegătorilor de la est de Prut, membrii Biroului Permanent Central al AMN exprimă decizia de a-l sprijini pe candidatul PNL, domnul Nicolae DABIJA.
Domnia sa are în palmares o amplă activitate de renaştere culturală, naţională, politică şi civică în republica noastră, renumele unei personalităţi consecvente şi demne, dar şi calităţile necesare pentru a reprezenta fidel şi eficient cetăţenii români din Republica Moldova în forul legislativ suprem al României.
Decizia noastră este inspirată şi din solidaritatea firească dintre AMN din Republica Moldova şi PNL din România, care au un protocol bilateral de colaborare şi fac parte din aceiaşi familie politică europeană şi internaţională – Partidul European Liberal Democrat Reformator (ELDR) şi Internaţionala Liberală (IL). Facem apel către toţi membrii şi simpatizanţii AMN, cu drept de vot în aceste alegeri, să participe la scrutinul din 30 noiembrie, 2008, şi să-l voteze pe poetul academician, distinsul publicist şi om de cultură, omul de stat şi patriotul, Nicolae DABIJA.
12 noiembrie 2008
Biroul Permanent Central al AMN
Autor: Alianta MOLDOVA NOASTRA
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă
Toate comunicatele din categoria curentă
Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1316
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33