Nume
Parola
Vizualizări: 2660
Ministerul Educaţiei a oferit cărţi şcolii primare nr.21 din Bălţi
Chişinău, 7 Februarie 2012 — Şcoala primară nr.21 „Spiridon Vangheli” din mun. Bălţi a primit în dar din partea Ministerului Educaţiei, un laptop şi un set de carte pentru biblioteca instituţională. Setul nominalizat cuprinde:
• 19 titluri de dicţionare;
• 17 titluri de atlase şi cărţi despre invenţii, descoperiri, curiozităţi;
• 10 titluri de poezii, fabule, balade, ghicitori;
• 54 de titluri de basme, poveşti, aventuri şi povestiri.
Ministrul, Mihail Şleahtiţchi, a menţionat în timpul vizitei pe care a efectuat-o la această instituţie, că donaţia de carte vine să exprime un gest de înaltă apreciere a activităţii instituţiei, care, conform rezultatelor unui control frontal efectuat de către Ministerul Educaţiei, se numără printre cele mai bune la nivel de ţară.
Această donaţie va contribui la consolidarea capacităţii didactice a şcolii şi va face ca serviciile educaţionale prestate de către aceasta să fie pe potriva imperativelor timpului.