Nume
Parola
Vizualizări: 3136
Mihail ŞLEAHTIŢCHI: Aderarea la procesul de la Bologna a fost precedată de o activitate intensă, desfăşurată, în primul rînd, de universitari
Chişinău, 20 Ianuarie 2012 — Discursul ministrului educaţiei, la deschiderea lucrărilor Atelierului Internaţional, destinat profesorilor francofoni ai universităţilor din Europa Centrală şi de Est

Ministerul Educaţiei al Republicii Moldova este foarte sensibil la tot ceea ce ţine de reforma sistemului de învăţămînt superior autohton. Această reformă a început practic în 2005 cînd Republica Moldova a aderat la Procesul Bologna, dar însuşi faptul aderării a fost precedat de o activitate intensă, desfăşurată, în primul rînd, de universitari, adevăraţii făuritori ai reformei. În acest context, vreau să aduc sincere mulţumiri tuturor profesorilor francofoni, implicaţi în proiectele Agenţiei Universitare a Francofoniei, care au promovat foarte activ ideea reformei universitare. Or, anume din întrunirile regionale ale francofoniei universitare instituţionale rectorii şi prorectorii universităţilor din Republica Moldova au adus ideile novatoare ce ţin de cele trei cicluri universitare, de şcolile doctorale, de formări în co-diplomare.
Unul din exemplele de proiecte francofone de succes este proiectul de formare la ciclul licenţă pe bază de co-diplomare în domeniul managementului, care funcţionează deja de 5 ani graţie unui parteneriat între Agenţia Universitară a Francofoniei, pe de o parte şi Universitatea din Orleans, Franţa, ULIM şi ASEM pe de alta.
Universitarii din Republica Moldova sînt participanţi activi la proiectele de cercetare, elaborează cercetări şi produc publicaţii în limba franceză. Practic toate cele 6 universităţi membre ale Agenţiei Universitare a Francofoniei anual publică manuale, monografii, reviste în limba franceză, prin aceasta demonstrînd că limba franceză este limbă a cercetărilor ştiinţifice în Republica Moldova. Domeniile sînt cele mai diverse: medicină, tehnologii alimentare, ştiinţe economice, tehnologii informaţionale, drept ş.a. Cel mai elocvent exemplu este anuarul Francopolifonia editat aici la ULIM, care a obţinut categoria B la nivel republican, acordată de Academia de Ştiinţe a Moldovei.
Seminarul de astăzi urmează să dea mai multe răspunsuri la întrebările ce vizează continuitatea formărilor francofone în ţările Europei Centrale şi de Est, ţinându-se cont de noua programare cvadrienală a Agenţiei Universitare a Francofoniei. Ministerul Educaţiei speră foarte mult că acest seminar va constitui o platformă serioasă de discuţii, care va servi drept o experienţă bogată şi pentru funcţionarii din minister în materie de aplicare a reformei universitare în conformitate cu cele mai bune experienţe internaţionale.
Vă doresc succese şi realizări frumoase tuturor!