Nume
Parola
Vizualizări: 7272
A P E L al reprezentanților societății civile din Republica Moldova privind necesitatea urgentă de a schimba formatul actual al forţelor de pacificare la Nistru
Chișinău, 18 Ianuarie 2012 — Pornind de la principiile şi valorile democratice, bazate pe respectul şi demnitatea umană, promovate şi prevăzute în documente internaţionale, precum Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi Convenţia Europeană privind Drepturile şi Libertăţile Fundamentale ale Omului;

Constatând că actualul format de presupusă pacificare

•a fost din start constituit cu încălcarea gravă a principiilor şi condiţiilor unei Misiuni internaţionale de pacificare, fiind alcătuit doar din părţi beligerante şi nu corespunde unor standarde minime caracteristice unei Misiuni Internaţionale de Pace;
•nu are nici un termen stabilit pentru activitatea sa, fiind consumat politic, moral și internaţional;
•este un pericol real pentru pacea, securitatea Republicii Moldova precum şi cea individuală a cetățenilor;
•este un factor de inerție și obstacol instituțional în calea procesului politic de rezolvare a problemei transnistrene din Republica Moldova, iar această problemă este una dintre cele mai serioase piedici în calea dezvoltării ţării, cu impact negativ pentru populaţia ambelor maluri ale Nistrului;
•nu a fost şi nu este altceva decât un instrument de protejare şi de consolidare a unui regim ilegal pe teritoriul Republicii Moldova, care a ignorat şi încălcat constant interesele, drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului în regiunea transnistreană a R. Moldova, inclusiv presupusa Zonă de Securitate, impusă în urma semnării Acordului de Pace din 21 iulie 1992;

Ţinând cont şi salutând faptul că, în perioada 30 noiembrie - 1 decembrie 2011 a fost organizată reuniunea formală „5+2" de la Vilnius după o pauză de mai muţi ani, precum şi faptul că a fost stabilită Agenda pentru o nouă reuniune în februarie 2012 Irlanda;

Aducând condoleanţe familiei Pisari din s. Pârâta, r-l Dubăsari, a căror fiu la 1 ianuarie 2012 a fost ucis, fiind împuşcat în spate de către un soldat al forţelor de presupusă menţinere a păcii;

Înregistrând pe parcursul anilor şi alte incidente cu implicarea ilegală, abuzivă şi disproporţionată a membrilor formatului de presupusă menţinere a păcii din R. Moldova;

Reamintind că în perioada 16-19 ianuarie 2012, va avea loc şedinţa plenară a Parlamentului European, iar la 23-27 ianuarie 2012 va avea loc sesiunea plenară a Adunării Parlamentare a Consiliului Europei;

Reamintind că formatul “5+2” este unicul format internaţional recunoscut, în cadrul căruia pot fi luate decizii referitor la problematica transnistreană, iar agenda discuţiilor acestora este dictată de către părţile membre ale formatului respectiv;

Declarându-ne profund îngrijoraţi de situaţia dramatică a drepturilor omului în regiunea transnistreană şi de lipsa unui mecanism legal şi eficient de apărare şi protejare a tuturor persoanelor rezidente, cetățeni și apatrizi;

Exprimându-ne îngrijorarea privind tensionarea situaţiei în rezultatul acţiunilor reprezentanţilor forţelor armate de menţinere a păcii, precum şi a tensiunilor sociale în localităţile din Zona de Securitate si din apropierea posturilor de menţinere a păcii, cauzate în special de omorul unui tânăr nevinovat;

Considerând că eforturile comune ale tuturor participanților la procesul de reglementare a conflictului transnistrean în formatul acceptat internațional „5+2” au drept scop principal soluţionarea problemei transnistrene, conform declaraţiilor oficiale ce se referă la respectarea principiilor dreptului internaţional privind reglementarea conflictului prin mijloace exclusiv pașnice, respectarea drepturilor omului şi integritatea teritorială a Republicii Moldova;

Apelăm către toate părțile interesate de pacea și securitatea internațională în această regiune a R. Moldova în vederea realizării următoarelor acțiuni imediate:

•Cerem schimbarea urgentă a formatului militar al actualei Misiuni de pacificare, departe de standardele ONU de menţinere a păcii, cu o veritabilă Misiune civilă de pacificare sub mandat internaţional;
•Cerem respectarea necondiţionată a tuturor obligaţiilor asumate de Federaţia Rusă la Summitul OSCE de la Istanbul (1999), în special în ceea ce ţine de evacuarea totală şi ordonată a contingentului militar şi a muniţiilor ruseşti stocate în această regiune a Republicii Moldova;
•Cerem respectarea strictă a tuturor prevederilor Acordului moldo-rus de încetare a focului, în particular art.5, semnat la 21 iulie 1992 privind asigurarea dreptului la libera circulaţie a mărfurilor, serviciilor şi a tuturor persoanelor aflate legal pe teritoriul RM;
•Cerem investigarea sub toate aspectele, în mod transparent şi cu participarea internaţională a cauzelor şi circumstanţelor care au condus la decesul tânărului Pisari Vadim, stabilirea măsurii în care acţiunile soldatului au fost adecvate situaţiei şi conforme misiunii acestuia;
Ne adresăm tuturor instituţiilor de mass-media, să reflecte corect şi imparţial evoluţiile sociale de după incidentul tragic din 1 ianuarie 2012.

Chişinău, 16 IANUARIE 2012