Nume
Parola
Vizualizări: 3771
A fost aprobat Programul de Dezvoltare Strategică al Ministerului Educaţiei pentru anii 2012-2014
Chişinău, 9 Ianuarie 2012 — Programul include priorităţi de politici publice pe termen mediu,
preluate din documentele de politici publice aprobate la nivel naţional şi sectorial, programele şi subprogramele de care este responsabil sau la realizarea cărora contribuie ministerul, obiectivele ministerului, inclusiv indicatorii de performanţă, subdiviziunile responsabile de implementarea prevederilor programului, instrumentele şi perioada de realizare a obiectivelor, a menţionat Tudor Cojocaru, şef direcţie, direcţia analiză, monitorizare şi evaluare a politicilor din cadrul Ministerului Educaţiei.
Printre priorităţile de politici publice ale Ministerului Educaţiei sunt:

1. Extinderea serviciilor de educaţie şi dezvoltare timpurie a copilului;
2. Asigurarea condiţiilor necesare/optime pentru extinderea accesului la educaţie de bază;
3. Promovarea educaţiei incluzive şi dezvoltarea alternativelor educaţionale;
4. Sporirea nivelului de pregătire profesională în învăţămîntul vocaţional/ethnic;
5. Integrarea învăţămîntului superior în spaţiul European;
6. Extinderea şi diversificarea sistemului de instruire al adulţilor;
7. Diversificarea şi dezvoltarea relaţiilor de colaborare cu statele lumii şi organizaţiile internaţionale în vederea promovării dezideratelor de integrare European;
8. Eficientizarea procedurilor de organizare şi desfăşurare a evaluărilor rezultatelor şcolare la toate treptele de şcolaritat;
9. Implementarea Tehnologiilor Informaţionale şi Comunicaţionale în educaţie.

Programul de Dezvoltare Strategică al Ministerului Educaţiei pentru anii 2012-2014 va fi implementat prin intermediul Panului anual de activitate al ministerului, care se va axa pe obiectivele stipulate în PDS, va include acţiuni şi rezultate anuale concrete, constituind instrumentul principal pentru organizarea operaţională a activităţii Ministerul Educaţiei, dar şi pentru monitorizarea şi evaluarea anuală a PDS.

Programul a fost elaborate de către Grupul de planificare responsabil de elaborarea PDS, în frunte cu dl Mihail Şleahtiţchi, ministru al Educaţiei. Din componenţa Grupului de planificare au făcut parte toţi şefii direcţiilor ministerului, reprezentanţi ai conducerii instituţiilor subordonate ministerului, precum şi ai partenerilor de dezvoltare.

În scopul reflectării pe larg a procesului de elaborare, asigurării transparenţei şi co-participării tuturor factorilor interesaţi de acest proces/document, pe site-ul Ministerului Educaţiei a fost deschisă linia directoare „Elaborarea Programului de Dezvoltare Strategică al ME”, unde au fost plasate toate materialele aferente procesului în cauză

Programul de Dezvoltare Strategică al Ministerului Educaţiei pentru anii 2012-2014 a fost elaborat în temeiul Hotărîrii Guvernului nr. 176 din 22.03.2011 „Cu privire la aprobarea Metodologiei de elaborare a programelor de dezvoltare strategică ale autorităţilor administraţiei publice centrale” şi în conformitate cu Ghidul pentru elaborarea programelor de dezvoltare strategică.