Vizualizări: 4549
Regulamentul privind cooperarea instituţiilor de învăţămînt cu asociaţiile obşteşti ale părinţilor a intrat în vigoare
Chişinău, 27 Decembrie 2011 — Regulamentul privind cooperarea instituţiilor de învăţămînt cu asociaţiile obşteşti ale părinţilor, elaborat de Ministerul Educaţiei, a intrat în vigoare prin publicarea acestuia în nr. 227-232 al Monitorului Oficial al Republicii Moldova din 23.12.11. Regulamentul dat a fost aprobat prin Ordinul ministrului educaţiei, Mihail Şleahtiţchi.
Regulamentul menţionat stabileşte principiile de conlucrare eficientă a instituţiilor de învăţămînt preuniversitar şi preşcolar cu asociaţiile obşteşti ale părinţilor, înregistrate conform prevederilor legale şi care contribuie la asigurarea condiţiilor optime pentru dezvoltarea copiilor.
Potrivit Tatianei Potîng, viceministru al educaţiei, cooperarea dintre instituţia de învăţămînt şi asociaţia de părinţi va fi stipulată într-un acord de parteneriat. Acesta prevede respectarea strictă a caracterului benevol de participare a părinţilor în asociaţii; excluderea oricăror intimidări şi constrîngeri ale părinţilor ca să-şi aducă aportul în cadrul asociaţiilor şi protejarea, în acest context, a familiilor care nu au posibilitate sau nu doresc să facă parte din asociaţie;excluderea implicării persoanelor cu funcţii de conducere din instituţiile de învăţămînt şi a cadrelor didactice în colectarea şi gestionarea mijloacelor băneşti pentru Asociaţii.
În Regulament este prevăzut şi răspunderea pentru încălcarea normelor privind cooperarea instituţiilor de învăţămînt cu asociaţiile obşteşti. Persoanele vinovate poartă răspundere conform legislaţiei în vigoare. Implicarea persoanelor cu funcţii de conducere din instituţiile de învăţămînt şi a cadrelor didactice în colectarea şi gestionarea mijloacelor băneşti pentru Asociaţii constituie încălcare gravă a obligaţiilor de muncă şi se sancţionează disciplinar.

Autor: Ministerul Educatiei
Toate comunicatele de presă ale aceluiaşi autor
Toate comunicatele din categoria curentă

Categorii comunicate
- Administraţie Publică 2285
- Afaceri 808
- Angajări & Joburi 166
- Armata & Serviciul Grăniceri & Vama 37
- Artă & Cultură 127
- Bănci & Asigurări 18
- Blogosfera 110
- Concursuri & Licitații 14
- Construcţii & Infrastructură 47
- Dezvoltare Regională 1655
- Diaspora 3
- Drepturile Omului & Justiţie 564
- eBooks / eReviste / eDocumente 7
- Economic & Statistică 329
- Educaţie & Instruire 750
- Export și Investiții 17
- Externe 165
- Fashion 0
- Fiscalitate & Finanţe & Contabilitate 116
- Industrie 10
- IT 30
- Media & Publicitate 365
- Mediu 36
- Mesaje 8
- Oferte & Prețuri 16
- Ong & Societate Civilă 1317
- Persoane Publice 140
- Politic & Electorala 1305
- Procuratura & MAI 120
- Public Relations 32
- Resurse Web 12
- Sănătate & Medicină 125
- Sindicate 4
- Social 580
- Sport 12
- Ştiinţă 80
- Tehnologia Informației și Comunicațiilor 287
- Telefonie & Comunicaţii 29
- Turism 33