Nume
Parola
Vizualizări: 11613
INVITAȚIE pentru jurnaliști | „ADR Nord la 2 ani de activitate: parteneriate, rezultate şi perspective” | conferință de presă | masă rotundă
Bălți, 23 Decembrie 2011 — Un pas mic pentru Agenția de Dezvoltare Regională Nord, un salt uriaș pentru Regiunea de Dezvoltare Nord!

Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) și Regiunea de Dezvoltare Nord (RDN) au 2 ani de dezvoltare regională: un an de îndelungate pregătiri și încă un an de multiple activități, toate menite să contribuie la creșterea condițiilor de trai pentru cetățenii din Regiunea Nord a Republicii Moldova.

STIMAȚI JURNALIȘTI,

În contextul celor 2 ani de cînd ADR Nord a fost înființată, organizăm o conferință de presă cu genericul „ADR Nord la 2 ani de activitate: parteneriate, rezultate şi perspective". Cu acest prilej, avem o deosebită plăcere să discutăm cu Dvs. Sîntem deschiși publicului larg, iar Dvs., stimați jurnaliști, sînteți cei care ar putea informa societatea despre succesele și, poate, insuccesele noastre.

Conferința de presă va avea loc luni, 26 decembrie a.c., ora 12.15, în incinta Restaurantului „Vstrecea", str. Cicicalo, 2A, mun. Bălți. Cu această ocazie, Vă invităm să discutăm despre cele mai importante rezultate pe care ADR Nord le-a obținut în cei 2 ani de activitate. În acest sens, ne vom referi la proiectele de dezvoltare regională aflate în derulare / finisate, colaborarea cu Agenția de Cooperare Internațională a Germaniei (GIZ), programe de instruire, memorandumuri de înțelegere încheiate de ADR Nord, alte aspecte importante.

Menționăm că, după conferința de presă, începînd cu ora 13.00, în același local, ADR Nord va organiza o masă rotundă la care vor participa reprezentanți ai Ministerului Dezvoltării Regionale și Construcțiilor (MDRC), Consilului Regional pentru Dezvoltare Nord (CRD Nord), GIZ, parteneri de dezvoltare. Acesta va fi un eveniment la care reprezentanții mass-media sînt invitați să participe.

Vă rugăm să confirmaţi participarea Dvs. la conferința de presă și/sau masa rotundă pînă în data de 26.12.2011, ora 10.00, la tel./fax: (231) 61980, mobil: 078823103 sau e-mail: comunicare.adrnord@gmail.com

Vă așteptăm cu drag!