Nume
Parola
Vizualizări: 2749
Reforma sistemului rezidențial trebuie să fie susținută de întreaga societate Înterviu cu Mihail Șleahtițchi, ministru al Educației
Chişinau, 6 Decembrie 2011 — - Dle ministru, în anul 2012 expiră termenul de implementare a Strategiei privind reforma sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului. Ce măsuri va adopta Ministerul Educației pentru a definitiva acest proces complex?

- Pentru a definitiva procesul de reformare a sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului, Ministerul Educaţiei în colaborare cu partenerii de dezvoltare va extinde activităţile prevăzute în Strategia naţională şi Planul naţional privind reforma sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului. În acest scop, va fi elaborat un nou Plan de acţiuni şi revizuit Planul cadru de transformare a sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului, astfel ca în perioada anilor 2011 – 2014 să fie închise/reorganizate 13 instituţii de tip rezidenţial.

- În anul 2007, atunci când a fost lansată reforma sistemului rezidenţial, peste 12 mii copii erau plasaţi în 68 instituţii rezidenţiale. Câte instituţii au fost închise până în prezent? Cîţi copii s-au reîntors în familie şi comunitate?

- În rezultatul implementării reformei au fost închise 11 instituţii de tip rezidenţial subordonate Ministerului Educaţiei, iar una a fost reorganizată în Complex de servicii sociale pentru copii şi tineri aflaţi în dificultate (Cahul). Actualmente, în subordinea Ministerului Educaţiei sunt 50 instituţii de tip rezidenţial, în care sunt plasaţi 4814 copii.
Din cele 11 instituţii de tip rezidenţial dizolvate, 4 instituţii sunt şcoli-internat auxiliare, 4 şcoli de tip-internat, 1 casă de copii, 2 instituţii speciale. În rezultatul închiderii celor 11 instituţii de tip rezidenţial, 600 de copii au fost reintegraţi în familia biologică/extinsă, iar 100-plasaţi în servicii substitutive de tip familial.

- Cît de pregătite sunt familiile, comunităţile şi şcolile să îi accepte pe copiii care ani la rând au fost izolaţi de comunitate?

- Reintegrarea copiilor în familie şi comunitate constituie un proces complex, iar succesul acestuia depinde de modul în care profesioniştii reuşesc să pregătească copiii şi părinţii, şcoala şi comunitatea în ansamblu, pentru depistarea situaţiilor care au determinat separarea lor, cît şi a consecinţelor acesteia.
Ministerul Educaţiei cu suportul UNICEF în parteneriat cu organizaţiile nonguvernamentale active în domeniu şi autorităţile publice locale au realizat multiple cursuri de formare pentru părinţi, profesionişti, autorităţile publice locale, alţi actori implicaţi în asigurarea protecţiei drepturilor copilului; au fost create servicii de suport (centre de zi, centre de resurse pentru educaţia incluzivă pe lîngă şcoli); în 5 raioane/municipii au fost instituite servicii de asistenţă psihopedagogică.
Pe perioada reformei, în 158 instituţii preuniversitare de învăţământ (grădiniţe, şcoli) au fost dezvoltate servicii de educaţie incluzivă pentru circa 990 copii.
O activitate importantă realizată cu suportul EveryChild/USAID este includerea participării copiilor ca platformă de consultare, monitorizare şi evaluare a politicilor locale în domeniul protecţiei copiilor prin crearea Consiliilor Consultative a Copiilor. Tinerii consilieri sunt antrenaţi în procesul de evaluare a necesităţilor copiilor, astfel că vocile copiilor rămaşi fără îngrijirea părintească sînt auzite.
Totodată, personalului din toate instituţiile rezidenţiale supuse procesului de reformare a fost informat despre scopul reformei, riscurile şi oportunităţile pe care le presupune aceasta, precum şi despre practicile bune existente în acest domeniu. Este realizată reevaluarea şi monitorizarea familiilor în care sunt reintegraţi copiii.

- Cînd va fi pus în aplicare mecanismul de redirecţionare a surselor financiare de la sistemul rezidenţial spre sistemul de protecţie socială şi cel educaţional?
- Succesul procesului de dezinstituţionalizare depinde de o serie de factori instituţionali, organizatorici şi umani printre care de o importanţă majoră este şi asigurarea unei finanţări continue şi stabile, orientate către beneficiarul final - copilul aflat în dificultate şi familia acestuia.
În acest context este necesar de a găsi o modalitate de a transfera resursele de la instituţiile rezidenţiale către bugetele raionale. Această provocare are două variabile: o parte din fonduri urmează să fie transferate din sectorul educaţiei în sectorul protecţiei sociale, şi din bugetul central în bugetele locale. În acest mod, responsabilitatea financiară pentru educaţie şi îngrijirea copilului este transferată administraţiei publice locale unde domiciliază copilul. Acest lucru este obţinut prin realocare financiară a resurselor de la instituţiile rezidenţiale către bugetele raionale, pentru dezvoltarea şi finanţarea exclusivă a serviciilor de tip familial, în dependenţă de numărul de copii aflaţi în dificultate. Schimbarea nu are loc imediat, ci pe măsură ce scade numărul copiilor în îngrijirea rezidenţială. Aceasta este una din priorităţile reformei sistemului de îngrijire a copilului aflat în dificultate. Astfel, deja au fost transmise, cu titlu gratuit, 7 instituţii rezidenţiale din proprietatea publică a statului, în proprietatea unităţilor administrativ-teritoriale, cu acordul consiliilor raionale respective.
Ministerul Educaţiei, la momentul actual, în parteneriat cu Ministerul Finanţelor şi ONG-urile active în domeniu,elaborează un act normativ care stabileşte mecanismul de redirecţionare a surselor financiare de la sistemul rezidenţial spre sistemul de protecţie socială şi cel educaţional.
- În opinia Dvs. care sînt punctele slabe ale reformei? Asupra căror aspecte vor fi concentrate eforturile Ministerului Educației în etapa următoare a reformei sistemului rezidențial?

- Reforma sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului presupune desfăşurarea mai multor acţiuni menite să asigure dreptul copilului de a creşte în mediul familial. Orice reformă implică un proces dificil de schimbare, care se bazează pe o nouă paradigmă în gîndire privind creşterea şi educaţia copilului, prin reducerea numărului de instituţiile rezidenţiale, creşterea accesului la serviciile comunitare şi de tip familial, reducerea numărului copiilor aflaţi în sistemul rezidenţial de îngrijire prin prevenirea instituţionalizării şi reintegrarea acestora în familie sau servicii apropiate mediului familial.
În acest context, putem menţiona mai multe provocări ale reformei sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului.
Este vorba în primul rând de rezistenţa la schimbare din partea unor grupuri de profesionişti, societatății civile etc. Constatarea că reforma se impune şi are argumente foarte puternice legale şi economice nu este suficientă. Orice schimbare e iniţiată de autorităţile publice centrale, diverşi actori sociali, dar trebuie să fie susţinută şi implementată de către autorităţile publice locale şi de diferite grupuri de profesionişti. Totodată, este bine cunoscut faptul că atitudinea şi practica sunt aspecte care se schimbă greu şi necesită mult timp.
Alte probleme sunt generate de reţeaua slab dezvoltată de servicii sociale primare şi specializate. Un sistem care timp de decenii a contat exclusiv pe îngrijirea rezidenţială şi nu a avut alte răspunsuri pentru copiii în dificultate necesită timp şi resurse pentru a deveni social flexibil şi variat. Situaţia diferă de la o unitate teritorial administrativă la alta, de la mediul rural la cel urban, dar, cu toate acestea, pot fi identificate unele lacune specifice întregului sistem de servicii sociale, cum ar fi insuficienţa şi lipsa următoarelor servicii: îngrijire de zi pentru copiii cu dizabilităţi severe; îngrijire la domiciliu, îngrijire „respiro” şi a serviciilor substitutive de tip familial pentru copiii cu dizabilităţi, pentru copiii de vîrsta pînă la 1 an şi pentru mamele minore şi pentru copiii în conflict cu legea (asistenţă parentală profesionistă specializată, case de tip familie, acestea din urmă având printre contraindicaţii şi una discriminatorie, care exclude copiii cu dizabilităţi din grupul ţintă); consultanţă şi consiliere familială; sprijin familial pentru a preveni separarea copilului de familie şi pentru a oferi asistenţă post-reintegrare; de educaţie incluzivă etc.
În acest context, constatăm că succesul reformei este condiţionat de necesitatea creării şi dezvoltării serviciilor sociale comunitare şi specializate. Orice localitate trebuie să dezvolte un sistem minim de servicii sociale, în funcţie de mărimea şi nevoile localităţii, fără care asigurarea protecţiei copilului este imposibil de realizat.
Și criza economică este o provocare în contextul reformei sistemului rezidențial. Transferul copiilor de la îngrijirea rezidenţială în serviciile substitutive de tip familial cu oferirea sprijinului complex, inclusiv financiar necesită anumite costuri şi resurse. De aceea, poate fi contraproductiv să vorbim despre economii şi reduceri de costuri pe termen scurt. Vor fi necesare resurse semnificative pentru recalificarea şi reconversia unor grupuri de profesionişti din domeniul social, medical şi educaţional; vor fi necesari bani pentru angajarea şi instruirea personalului; pentru campanii de recrutare, pentru instruire şi pentru crearea serviciilor substitutive de tip familial etc.
Dacă dezvoltarea serviciilor alternative nu este asociată cu închiderea progresivă a instituţiilor existente, se poate ajunge la o situaţie în care noile servicii să funcţioneze în paralel cu instituţiile rezidenţiale. Mai mult decât atât, la etapa timpurie de implementare a reformei, există riscul cheltuielilor duble pentru cele două sisteme care funcţionează în paralel. Un astfel de sistem nu poate fi susţinut pe termen lung – şi în mod special în situaţii de criză economică, deoarece autorităţile ar putea prefera să desfiinţeze serviciile noi în favoarea celor vechi deja stabilite.

- Punctaţi foarte clar cîteva obiective ce urmează a fi realizate, în aspectul reformei în perspectiva utilităţii acesteia?
• Vom continua împlementarea Programului de dezvoltare a educaţiei incluzive în Republica Moldova pentru anii 2011-2020. De asemenea, preconizăm extinderea reformei în instituţiile rezidenţiale auxiliare şi speciale. Strategia naţională şi Planul de acţiuni privind reforma sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului pe anii 2007-2012 care expiră în iulie 2012 a fost axată în special pe şcolile de tip-internat pentru copiii orfani şi rămaşi fără îngrijirea părinţilor. Începînd cu anul 2009, reforma sistemului rezidenţial de îngrijire s-a extins şi în şcolile-internat speciale şi auxiliare, fiind incluse în acest proces doar 8 instituţii. În acest context, menţionăm că o prioritate pentru domeniul educaţiei este necesitatea de a evidenţia în cadrul Programului de ţară Moldova-UNICEF 2013-2017 asigurarea continuităţii reformei sistemului rezidenţial de îngrijire a copilului cu accent pe şcolile-internat auxiliare şi speciale (24 şcoli-internat auxiliare şi 7 speciale în care sînt plasaţi circa 3000 de copii).
Un alt domeniu asupra căruia ne vom concentra eforturile este modernizarea paradigmei de pregătire a cadrelor didactice pentru învăţământul preşcolar, primar şi secundar general: extinderea componentelor care se referă la activităţile organizate pentru copiii aflaţi în dificultate, etc.
Se lucrează și asupra elaborării unui mecanism de susținere a familiilor sărace, care au copii de vârstă şcolară, bazat pe o legătură directă dintre mărimea alocaţiei şi gradul de frecventarea a instituţiei de învăţământ.
De asemenea, ne vom concentra eforturile și asupra extinderii volumului şi diversificarea serviciilor specializate destinate copiilor aflaţi în situaţii dificile, în special în mediul rural.
- Vă mulțumim pentru interviu.