Nume
Parola
Vizualizări: 3429
Republica Moldova şi Tunisia au fost unicele selectate pentru a beneficia de asistenţă externă în cadrul Parteneriatului Democraţiilor
6 Septembrie 2011 — La 1 iulie 2011, la Conferinţa Ministerială a Comunităţii Democraţiilor, care au avut loc la Vilnius, Republica Moldova şi Tunisia au constituit elementul central al reuniunii. Cele două ţări au fost menţionate în discursurile tuturor participanţilor, fiind selectate pentru a beneficia de noua iniţiativă americano-poloneză – Parteneriatul Democraţiilor, constată expertul IDIS „Viitorul”, Ion Tăbârţă, în cea de-a 35-a ediţie a Buletinului de Politică Externă. Acest număr poartă genericul de „Comunitatea democraţiilor – geopolitica instituţionalizării democraţiei”.

Această nouă iniţiativă se doreşte a fi un mecanism de susţinere a proceselor democratice şi un transfer instituţional al democraţiei în societăţile aflate în perioada de tranziţie şi consolidare democratică. Astfel, ţările selectate vor primi o asistenţă în câteva domenii, pe care aceste state le consideră importante, subliniază politologul Ion Tărbârţă. Priorităţile sunt stabilite de către guvernele naţionale şi sunt prezentate Comunităţii Democraţiilor, iar secretariatul aflat la Varşovia este cel care ia decizia finală.

Expertul IDIS este de părere că selectarea Republicii Moldova şi Tunisiei nu este deloc întâmplătoare: „Atât Republica Moldova, cât şi Tunisia, fac parte din două proiecte instituţionale de vecinătate ale Uniunii Europene – Parteneriatul Estic şi Uniunea pentru Mediterană. În acelaşi timp, cele două state se numără printre cele mai active susţinătoare ale politicii SUA în relaţiile internaţionale, fiind promotoare ale transatlantismului”, explică Ion Tăbârţă.

Atât Republica Moldova, cât şi Tunisia servesc drept puncte de reper şi pot fi considerate pentru acest moment modele de succes pentru regiunile lor: „noua Europă de Est şi lumea arabă”, conchide Ion Tăbârţă de la IDIS „Viitorul”.

Pentru abonare la buletin, expediaţi un mesaj la laura.bohantov@viitorul.org.