Nume
Parola
Vizualizări: 6293
ADR Nord a încheiat un memorandum de înțelegere cu ADR Nord-Est din România
Piatra Neamț, România, 19 Mai 2011 — Agenția de Dezvoltare Regională Nord (ADR Nord) a încheiat un Memorandum de înțelegere cu Agenţia pentru Dezvoltare Regională Nord-Est (ADR Nord-Est) din Piatra Neamț, România, în vederea cooperării reciproc avantajoase în domeniul dezvoltării regionale. În acest sens, directorul ADR Nord, Ion Bodrug, și directorul general al ADR Nord-Est, Constantin Apostol, au stabilit relații de parteneriat între cele două Agenții. Întâlnirea a avut loc în intervalul 18-19 mai, la Piatra Neamț, unde experți din cadrul ADR Nord au participat la un program de instruire.

Principalele obiective ale Memorandumului de înțelegere încheiat de ADR Nord și ADR Nord-Est sunt:

• Obținerea unei dezvoltări social-economice echilibrate în raport cu alte regiuni ale țării;
• Consolidarea oportunităților financiare, instituționale și umane pentru dezvoltarea regională;
• Consolidarea ambelor structuri instituționale prin dezvoltarea capacităților și schimb de experiență;
• Facilitarea parteneriatelor între reprezentanții autorităților și instituțiilor publice ce activează în aria regiu nilor de dezvoltare ale părților.

Prin încheierea Memorandumului de înţelegere între ADR Nord și ADR Nord-Est se dorește crearea unui parteneriat eficient în vederea inițierii și implementării ulterioare a acțiunilor comune orientate spre stabilirea unei colaborări durabile şi de succes. Scopul urmărit este de a susţine și consolida cooperarea între Regiunea de Dezvoltare Nord din Republica Moldova și Regiunea de Dezvoltare Nord-Est a României.

Negocierile privind încheierea Memorandului de înțelegere între ADR Nord și ADR Nord-Est din România au început în luna noiembrie 2010.
Program de instruire

Agenda vizitei experților ADR Nord la Piatra Neamț a inclus și un program de instruire de două zile (18-19 mai) în domeniul elaborării și implementării proiectelor. Programul a conținut 6 module de instruire: I. Stabilirea portofoliului de proiecte; II-III. Management de proiect: implementare și monitorizare; IV. Raportare tehnică și financiară; V. Monitorizarea durabilității investiției; VI. Identificarea partenerilor și implementarea proiectelor transfrontaliere.

Directorul ADR Nord, Ion Bodrug, a discutat cu specialiștii de la ADR Nord-Est despre un program de instruire și certificare la standardele europene în managementul proiectelor europene și internaționale a specialiștilor din cadrul ADR Nord, dar și a specialiștilor altor Agenții similare din Republica Moldova.

Centrul de instruire al ADR Nord-Est din Piatra Neamț este certificat de Uniunea Europeană.