Nume
Parola
Vizualizări: 2853
Reforma şi demilitarizarea MAI, condiţionate de liberalizarea regimului de vize cu UE
3 Aprilie 2011 — Grupul de lucru pe vize, frontiere şi Transnistria al Convenţiei Naţionale pentru Integrarea Europeană va prezenta luni, 4 aprilie, ora 14:00, o serie de recomandări pentru a accelera reforma şi demilitarizarea Ministerului Afacerilor Interne, fără de care nu e posibilă liberalizarea regimului de vize cu UE. Proiectul „Convenţia Naţională pentru Integrarea Europeană” este implementat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, Asociaţia pentru Politică Externă şi Centrul Analitic Independent Expert-Grup, cu susţinerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Slovaciei. Scopul iniţiativei este de a stimula dezbateri ample şi de a formula recomandări pentru structurile guvernamentale, cu participarea societăţii civile, în vederea adoptării şi implementării acquis-ului comunitar în Republica Moldova.

Conferinţa de presă va avea loc la etajul doi al sediului IDIS „Viitorul”, situat pe str. Iacob Hîncu 10/1. Vorbitori la eveniment vor fi:
• Eugen Revenco, Coordonator de programe, Asociaţia pentru Politică Externă
• Daniela Morari, Şef adjunct al Direcţiei cooperare politică cu UE, Departamentul Integrare europeană, Ministerul Afacerilor Externe şi Integrării Europene (MAEIE)

Recomandările reprezintă produsul unei mese rotunde la care au participat funcţionari ai administraţiei publice centrale şi locale, experţi independenţi, lideri de ONG, reprezentanţi ai mediului de afaceri, oficiali şi parteneri din Republica Slovacă. Formatul a fost unul închis, anume pentru a favoriza o comunicare sinceră şi o discuţie pe aspecte tehnice. Recomandările finale au fost adoptate prin votul participanţilor. Anume acest mecanism permite surprinderea celor mai vulnerabile chestiuni de pe agenda formulării unei poziţii de ţară în problema dezvoltării regionale.

Pe lângă grupul de lucru pe vize, frontiere şi Transnistria, Convenţia Naţională pentru Integrarea Europeană mai include altele două: agricultură şi dezvoltare regională; comerţ, servicii, concurenţă. Mecanismul de adoptare a deciziilor este similar, şi şi-a demonstrat deja eficienţa în Republica Slovacă, Serbia şi Macedonia. Paralel, un asemenea proiect este desfăşurat şi în Ucraina.

Proiectul „Convenţia Naţională pentru Integrarea Europeană” este implementat de Institutul pentru Dezvoltare şi Iniţiative Sociale „Viitorul”, Asociaţia pentru Politică Externă şi Centrul Analitic Independent Expert-Grup, cu susţinerea financiară a Ministerului Afacerilor Externe al Slovaciei. Scopul iniţiativei este de a stimula dezbateri ample şi de a formula recomandări pentru structurile guvernamentale, cu participarea societăţii civile, în vederea adoptării şi implementării acquis-ului comunitar în Republica Moldova.