Nume
Parola
Vizualizări: 5934
Cupa ”Hospice Angelus” la biliard
Chisinau, 22 Martie 2011 — În premieră, FFMS ”Angelus Moldova” organizează Cupa ”Hospice Angelus” la biliard (american) pe data de 26 martie 2011, ora 10.00.
Hospice Angelus invită toți doritorii să participe la un campionat de amatori pentru a petrece un weekend de primăvară relaxant în compania familiei ori colegilor.
Avem la dispoziție 16 mese de biliard american, oferite mărinimos de Vector Fun Club, de la Megapolis Mall.
Așadar, pentru a putea lupta pentru Cupa Hospice Angelus înregistrează o echipă formată din 3 membri, achitând o taxă de participare per echipă de 600 de lei, în așa mod contribuind la colectarea de fonduri pentru o cauză caritabilă.
Înfiinţată în anul 2000, Angelus Moldova este o fundaţie socio-medicală, non-profit, cu sediul în Chişinău, cu o echipă medicală, care vizitează pacienţii cu cancer avansat şi alte boli terminale. Vei oferi alinarea durerei pe care o suportă un copil răpus de o boală atît de crîncenă, vei putea aduce o zi senină, fără durere, celor maturi care se luptă cu disperare pentru încă o clipă petrecută alături de cei dragi. Cei mai mulţi dintre pacienţii noştri au un prognostic de viaţă mai mic de 12 luni.
Pentru a vă înscrie în competiție vă rugăm să ne contactați:
tel. 022 244850 ori la e-mail: irina@hospiceangelus.md
PR & Events manager, Irina Draguțanu.