Nume
Parola
Vizualizări: 5420
Anul European al Voluntariatului 2011: Concurs de proiecte dezvoltate în parteneriate internaţionale între şcoli
2 Februarie 2011 — Aces - Academia Şcolilor din Europa Centrală organizează pentru a cincea oară un nou concurs de proiecte dezvoltate în parteneriat de şcolile din regiune. În linie cu Anul European al Voluntariatului, tema ediţiei de anul acesta este: “Să construim punţi de legatură în societate - fii voluntar în comunitatea ta!”

Elevi care vin în ajutorul colegilor cu dificultăţi la învăţătură, concerte în case de bătrâni, tineri şi vârstnici implicându-se deopotrivă în iniţiative pentru protecţia mediului inconjurător sau împotriva discriminării – iată doar câteva din activităţile care pot face parte dintr-un proiect internaţional de voluntariat între şcoli. Unul dintre obiectivele Anului European al Voluntariatului 2011 este acela de a creşte vizibilitatea activităţilor de voluntariat şi de a-i pune în valoare pe cei care le desfăşoară. Oricine poate fi voluntar şi, pe lângă satisfacţia personală, voluntariatul oferă şi importante oportunităţi de învăţare.

Şcolile din Republica Moldova sunt invitate să se înscrie în concurs!

Şcolile şi liceele din toate oraşele din Republica Moldova, cu elevi cu vârste cuprinse între 12 şi 17 ani, sunt invitate să se înscrie în competiţie, alături de şcoli din alte 14 ţări din Europa. Propunerile de proiecte pot fi trimise până la data de 30 aprilie 2010. După această dată, un juriu internaţional va evalua şi selecta cele mai bune proiecte, care vor fi înscrise în ediţia aces 2011/2012 şi vor fi premiate cu o bursă. Pe parcursul etapei de implementare, au loc întâlniri internaţionale între delegaţii ale şcolilor partenere, în cadrul cărora participanţii primesc sprijin suplimentar pentru dezvoltarea proiectelor. Pentru a ajuta şcolile să-şi găsească « partenerul ideal » de proiect, în conformitate cu interesele şi cerinţele comune, un motor de căutare online este disponibil pe www.aces.or.at. Şcolile vor implementa în parteneriat ideea comună de proiect.

aces - Academia Şcolilor din Europa Centrală

Reţeaua de şcoli aces a fost creată în 2006 de către Fundaţia ERSTE. În colaborare cu asociaţia non-profit VČELÍ DOM (Slovacia), Interkulturelles Zentrum (Austria) este unitatea coordonatoare a acestei iniţiative. Obiectivul aces este acela de a aduce laolaltă profesori şi elevi din şcolile din Europa centrală şi de sud–est, depăşind astfel graniţele geografice, pentru a participa în parteneriat la competiţia de proiecte. Iniţiativa este susţinută de Ministerele Educaţiei din toate ţările participante. La ediţiile precendente desfăşurate până în prezent au luat parte aproximativ 16.000 elevi şi 2000 profesori.

Tema concursului de proiecte: “Să construim punţi de legătură în societate - fii voluntar în comunitatea ta!

Termenul limită pentru înscrieri: 30 aprilie 2011

Ţări participante: Albania, Austria, Bosnia şi Hertegovina, Bulgaria, Croaţia, Cehia, Ungaria, Kosovo, Macedonia, Moldova, Muntenegru, România, Serbia, Slovacia şi Slovenia.

Contact: Interkulturelles Zentrum, Reinhard Eckert: reinhard.eckert@iz.or.at, Tel: +43 (0)1/586 75 44

Mai multe informaţii sunt disponibile pe site-ul www.aces.or.at

Persoana de contact (presă):

Graffiti PR (Romania): Mariana Oprea: Tel: 0730 202 354; E-mail: mariana.oprea@graffitipr.ro

Tudor Stefan, Coordonator PR, tustefan@gmail.com, mob. 069143488

Fundaţia ERSTE

Fundaţia ERSTE îşi desfăşoară activitatea în regiunea Europei Centrale şi de Sud-Est unde, împreună cu partenerii săi, implementează numeroase proiecte pentru binele public. Înfiinţată în anul 2003, Fundaţia şi-a început activitatea doi ani mai tarziu, dezvoltând trei programe: Dezvoltare Socială, Cultură şi Europa. Fundaţia ERSTE este succesorul legal al primei Case de Economii Austriece, “Erste oesterreichische Spar-Casse”, cu o tradiţie de peste 190 de ani, şi este acţionarul majoritar al Grupului Erste. Cele două misiuni ale sale provin din această veche tradiţie: Fundaţia ERSTE asigură viitorul Grupului Erste ca şi companie independentă şi isi investeşte dividendele anual în activităţi pentru binele public., Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.erstestiftung.org

Interkulturelles Zentrum

Interkulturelles Zentrum (IZ) este o organizaţie independentă non–profit cu sediul în Viena, Austria. Din anul 1987, IZ sprijină parteneriatele internaţionale între şcoli, cooperarea internaţională în domeniul educaţiei, activităţile desfăşurate de tineri la nivel internaţional, precum şi educaţia interculturală şi managementul diversităţii în Austria şi în străinătate. Proiecte importante precum aces sau YouthNET promovează dialogul intercultural dintre ţările din Uniunea Europeană şi ţările din estul şi sud–estul Europei. Din ianuarie 2007, Interkulturelles Zentrum a devenit Agenţia Naţională pentru programul Uniunii Europene “Tineret în acţiune”. În prezent 21 de persoane lucrează pentru IZ, fiind sprijinite de un comitet executiv şi un board de conducere onorific. Pentru mai multe informaţii, vizitaţi www.iz.or.at

VČELÍ DOM

VČELÍ DOM este o asociaţie non–profit înfiinţată în mai 2009 la Bratislava, care dezvoltă idei şi iniţiative care ajută societatea să facă faţă provocărilor unei Europe noi şi unite. Asociaţia joacă un rol activ în descoperirea resurselor existente şi crearea unora noi care să poată stimula viaţa culturală şi socială din Slovacia, dar şi în alte ţări, în special din centrul şi sud–estul Europei. VČELÍ DOM are ca scop dezvoltarea de strategii, crearea de platforme şi reţele şi sprijinirea, promovarea şi organizarea de proiecte pentru binele public în Slovacia şi în străinătate. Întărirea societăţii civile şi dialogul în interiorul Europei este un obiectiv important al asociaţiei VČELÍ DOM. Mai multe informaţii sunt disponibile pe site-ul www.vcelidom.sk.